Lună: februarie 2012

Regula cavalerească

• Şapte paşi pentru a găsi armonia în viață

Această primă regulă a Cavalerilor Sf. Valentin este un itinerariu educativ care se bazează pe descoperirea şi eliberarea cavalerului care trăieşte în fiecare dintre noi. Ideea ascunsă în ELIBEREAZĂ CAVALERUL CARE ESTE ÎN TINE implică necesitatea de a se nu ruşina de propriile sentimente, de lucrurile pozitive care sunt incluse în fiecare om şi de a crede în anumite valori importante pentru viață. Este un mod deschis pentru a scăpa de influenţele negative care afectează viaţa tinerilor şi care fac în așa fel ca un tânăr să se simtă un „idiot” dacă el crede în ceea ce face: în studiu, în ajutarea altora, în momentele sale de îndrăgostit, în prietenie, în proprii părinţi, în activitatea prezentă sau viitoare, în realizarea unui trai cinstit, în distracția simplă deslănțuită, dar nu fanatică sau exagerată. Tinerii sunt atraşi în dimensiunea unei „distracții” artificiale (exaltarea în grup, utilizarea de substanţe interzise sau pierderea voluntară a controlului asupra proceselor lor mentale) deoarece aceștia nu au posibilităţile/ocaziile unei „distracții” naturale. „Ei folosesc droguri deoarece nu sunt capabili să stea treji toată noaptea pe un acoperiș ca să se uite la stele şi să vorbească despre visele lor, cu prietenii!”, mi-a explicat fiul meu Daniel. Un prieten drag mi-a spus recent: „Cum să scriu eu pe o hârtie motivul pentru care mă simt un Cavaler al Sf. Valentin. Numai la gândul că mă duc după aceea la bar și imediat mă simt un idiot pentru că am scris ceva de genul ăsta!” Mai în glumă l-am constrâns să-l scrie şi după ce l-a scris mi-a spus că, în ciuda faptului că se simțea un idiot, se simțea mult mai bine. Aceasta este o reprezentare a ceea ce înseamnă a fi Cavaler, a Sf. Valentin ceva în plus: Sfântul protector al îndrăgostiților ne angajează într-o reflecţie dificilă despre una dintre cele mai intense emoţii ale vieţii. În același timp pentru că a fi îndrăgostit este o stare de spirit, adică o dimensiune particulară care oamenii o trăiesc mai mult sau mai puţin frecvent în viaţa lor, în funcţie de capacitatea lor de a îşi asuma riscul deschiderii unei simţiri profunde.

În formula de apartenenţă la Cavalerii Sfântului Valentin se spune: „Cavalerul Sf. Valentin este cel care ştie deja că este, pentru că participă la o viziune activă, solidară şi optimistă a lumii şi a realităţii. Pentru că trăieşte tandreţea şi sensibilitatea, pentru că este îndrăgostit de viaţă, de iubire, de o femeie, de un bărbat, de un ideal, de un apus de soare, de un sentiment.”

Deci îndrăgostit, dar nu înţeles în sensul tradiţional, adica îndrăgostirea de celălalt în interiorul unui cuplu, ci un sentiment care este posibil să fie trăit ca o stare și o tensiune interioară în ocaziile cele mai diferite ale vieții. A declara către sine însuşi și celorlalţi, cu un bilet sau cu ajutorul cuvintelor, că ești un cavaler al Sf. Valentin este începutul unei aventuri autoeducative făcută din mici etape succesive; cu aceste etape cavalerul învinge defectele sale şi modifică scenariile de comportament de care este prizonier învăţând să trăiască ca om cu un echilibru în sentimente şi cu o capacitate de a gestiona emoțiile vieții. Primii şapte paşi servesc la eliberarea de confuzie şi de resentimente pentru a regăsi pacea, la eliberarea de căutarea plăcerii pentru a descoperi plinătatea dragostei, de dependență pentru a găsi libertatea, de trufie pentru a deveni smeriți şi a cunoaşte iertarea, de ruşinea de a experimenta stima de sine, de nestatornicie şi de incongruenţă pentru a învăţa responsabilitatea şi de lene pentru a se bucura de impulsul iubirii şi al angajamentului.

 Primul pas – Loc de linişte şi pace

 Cine a devenit Cavaler al Sf. Valentin trebuie, tocmai ajuns acasă, să găsească colțul său de reflecţie. Acesta poate fi orice loc în casa lui (o cameră, un colţ, o terasă, o pivniţă sau un pod, …) sau afară (o bancă într-o grădină, un colţ retras într-o curte, o cavernă, o pădure, o plajă, o stâncă, …). În „locul său de liniște” Cavalerul va trebui să meargă din când în când, mai ales atunci când se simte în criză cu privire la alegerile sale şi simte nevoia să se analizeze în interiorul său. Locul trebuie să fie ales cu grijă şi de asemenea, poate fi înlocuit în mod repetat până când Cavalerul nu va găsi unul potrivit. Va găsi „locul său de linişte” atunci când în acest loc se va simţi pe deplin în largul său. În acest loc trebuie să respecte regula liniștii. Va avea o atenţie maximă pentru a evita zgomotul, chiar și cel mai mic ca de exemplu călcarea în picioare a pietrişului de sub picioare, atingerea de o haină sau mototolirea unei foi de hârtie. Evitarea zgomotelor externe este un ghid excelent pentru a opri zgomotele interne. În mod natural nu există un „loc al liniștii” optimal pentru că seninatatea unui loc este determinată de spiritul celui care îl frecventează, aşadar, după unele modificări, ar fi mai bine să se mulțumească de locul găsit și să înceapă să îl îmbunătăţească cu propria linişte lăuntrică. În „locul liniștii” Cavalerul trebuie să își ascundă distinctivul său, considerându-l o mică comoară care poate fi purtată doar la ocazii potrivite. În cazul în care el îl pierde sau nu este în posesia distinctivului Cavalerilor Sf. Valentin poate să îl construiască el însuşi, desenându-l pe o bucată de carton, gravându-l în lemn, în plastic sau în lut. „Locul liniștii” şi ascunderea distictivului sunt unicul secret al Cavalerului Sf. Valentin care, pentru orice altceva, trebuie să ofere o transparenţă maximă posibilă. Poate să arate locul și distinctivul unui alt Cavaler respectând ca și el regula liniștii. Cu acea ocazie, ambii cavaleri vor experimenta înlăuntrul lor o intimitate profundă mai puternică decât ruşinea şi sensul de ridicol. Din acest motiv, Cavalerul trebuie să fie foarte prudent: tandrețea intimă este un sentiment atât de subtil şi delicat încât riscă să fie distrus iremediabil de derâdere şi grosolănie. În cazul în care un cavaler nu este în măsură să realizeze cu smerenie şi decizie acest prim pas deoarece este asaltat de îndoieli şi indecizii, sau pentru că se simte prea adult pentru un gest aparent infantil este bine să întrerupă itinerariul de la primul pas. Va realiza cu siguranţă, multe alte lucruri mult mai importante şi laborioase, dar calea cavalerească către pacea interioară nu este Chemarea lui.

 Al doilea pas – 99 adjective pozitive despre a te îndrăgosti

 A fi îndrăgostit este regula internă a Cavalerului Sf. Valentin: el poate să se angajeze într-o acțiune numai în cazul în care el simte că este „îndrăgostit” de acea realizare sau, mai degrabă, în cazul în care reuşeşte să activeze îndrăgostirea din lăuntrul său. Ne putem îndrăgosti de un efort, de un sacrificiu, de un angajament, de un vis, de o dorinţă, şi putem fi fideli doar atunci când suntem îndrăgostiți de fidelitatea faţă de ceea ce credem. Regula îndrăgostirii are un sens profund atunci când realizările Cavalerilor Sf. Valentin sunt posibile, doar atunci când în Cavalerii care le întreprind este aprinsă puterea îndrăgostirii. Aceasta este potența care nu se poate mânui şi nici manipula în întregul univers. Nu știm de ce ne îndrăgostim; este într-adevăr sentimentul cel mai puţin înzestrat cu raţionalitate formală cu toate că posedează în mod intim o raţionalitate profundă conectată la o afinitate electivă pe care fiecare dintre noi o are faţă de obiectul îndrăgostirii lui. Ceva aprinde îndrăgostirea și este acel ceva care solicită ascultarea de sine și investigarea intimă pentru a descoperi în pliurile propriului suflet sursa acelei atracții, originea acelei stări de spirit şi necesitatea interioară căreia această stare îi corespunde. După care urmează trăirea în mod natural a acelei îndrăgostiri ştiind să o gestioneze în mod compatibil cu limitele condiţiei noastre umane. Adica transformând acest sentiment în gesturi concrete (juste şi posibile). În acest fel devine posibil să trăim ca „îndrăgostiți” și anume experimentând zilnic sentimentul cel mai frumos al vieţii. Numai cine alege să nu aibă teama de a trăi fericit este capabil de a realiza al doilea pas. În caz contrar, va fi reținut de frică şi neîncredere care împinge către controlul şi dominarea obiectului (persoană, grup sau societate) îndrăgostirii sale. Va ajunge să posedeze controlul dar va pierde îndragostirea. Este util să observăm tinerii atunci când trăiesc primele lor experiențe; de la ei putem învăţa faptul că ei doresc situaţia de a fi îndrăgostiți pentru că vor să guste suferința interioară şi sunt mai îndrăgostiți de faptul de a fi îndrăgostiți decât nu sunt de persoana/obiectul îndrăgostirii lor. Această formă narcisistă şi imatură a îndrăgostirii nu poate fi premisă pentru obiectivizarea concretă a sentimentului în posibile viitoare gesturi de dragoste sau poate deveni căutarea egoistă de a stăpâni pe celălalt pentru a continua experimentarea plăcerii unui sentiment care este deja irimediabil dispărut în momentul posesiei. Singurătatea multor oameni este deseori rezultatul eşecurilor în transformarea în relație a tensiunii interioare produsă de către îndrăgostire. Creştinismul ne învaţă că și iubirea cea desprinsă din concretul cotidian, şi anume iubirea către Dumnezeu, găseşte realizarea numai în omul de lângă noi. Îndrăgostirea nu poate rămâne un sentiment într-un stadiu pur și nici nu poate fi consumată ca un obiect. Cu toate acestea devenind fapt concret nu poate fi posedat, altfel acea minunată stare de har se termină. Ceva rupe vraja și cioburile sunt voluminoase, triste şi de multe ori enervante. De ce? Adesea este greu de a găsi motivul, uneori imposibil dacă persoana nu a fost mai întâi atentă în citirea afinității elective autentice care o atrăgea către obiectul îndrăgostirii sale. Dacă nu înţelege cum, pentru ce şi de ce se simte îndrăgostită, cum va putea afla care obstacole interne au împiedicat-o să se scufunde şi să navigheze în încântare. Multe persoane trăiesc amărăciunea unui lung şir de dezamăgiri deoarece ele nu au mai reuşit în efortul de a înţelege de ce se îndrăgostesc și cauza incapacităţii lor de a trăi îndrăgostirea. Al doilea pas al Regulii impune obligaţia de a se simți îndrăgostiți, de a dezvolta îndrăgostirea înlăuntrul său şi de a o verifica cu ajutorul acordării persoanei sau inițiativei de care Cavalerul se simte îndrăgostit, a 99 de adjective pozitive şi veridice. Pentru a verifica calitatea şi puterea îndrăgostirii lui, pentru ca aceasta să crească şi să trăiască pe deplin, Cavalerul Sf. Valentin va trebui să enumere cu răbdare 99 de adjective pozitive şi să asculte în sine-ul său creşterea progresivă a puterii şi a intensității sentimentului său. Dacă nu reușește să enumere înseamnă că el urmăreşte o himeră şi este bine să nu se expună decepţiilor. Dacă nu consideră utilă această enumerare, deoarece un astfel de efort reprezintă o pierdere de timp, atunci el nu va trece cel de-al doilea pas al Regulii.

° Al treilea pas – Grupul de întâlnire

   Până acum s-a vorbit de obiectul îndrăgostirii în mod neutru: „obiectul” îndrăgostirii poate fi o idee, realizarea unui obiectiv sau construirea unui proiect. Dar cea mai tipică îndrăgostire este aceea adresată altei persoane. Din acest motiv Cavalerii Sf. Valentin trebuie să exprime maximul originalității şi autenticității lor, ieșind din obiceiul comun şi spunând tinerilor adevărul pe care ei îl cunosc despre dragoste. Prima descoperire pe care am reuşit să o împărtăşim şi să o răspândim este acea îndrăgostire care se manifestă în formarea unuigrup.

Grupul conduce la o identitate extinsă, care nu neagă identitatea personală dar o îmbogățește prin originalitate celuilalt. Îndrăgostirea trebuie înţeleasă prin optica celor doi termeni care o însoţesc în semnificația sa profundă: de agape(desemnează în N. T. sentimentul de „dragoste creștină față de aproapele tău„) și de empatie (procesul de intrare în lumea perceptivă a celuilalt, care ne permite să devenim sensibili la toate mișcările afective ce se produc în el). Manifestarea acestui fenomen numit într-un mod semplificat „îndrăgostire de grup” poartă în evidență prioritatea acestui spirit în fraternizarea ulterioară.

Îndrăgostirea de grup este neglijată şi devenită atipică în modurile de viaţă contemporane. Acest tip de îndrăgostire cu toate fațetele sale infinite a fost redescoperit în grupuri şi este recipientul, cupa, în care se amalgamează și se întâlnesc sentimentele, calitățile şi personalitățile diferiților oameni. Trăirea momentelor grupului de întâlnire în cadrul căruia atmosfera devine rarefiată şi sentimentele cele mai imperceptibile devin trăiri, este calea pentru redescoperirea participării şi a împărtăşirii. Nu ne putem gândi la un grup doar ca la un loc de muncă, de studiu sau de divertisment, sau ca un grup de animaţie sau de formare profesională. Să nu uităm că grupul este creuzetul esenţei umane în fraternizare. Grupul este locul în care oamenii descoperă diferenţele dintre identităţile lor individuale şi egalitatea tuturor în modalitatea comună de a trăi sentimentele vieţii: rădăcina egalității umane, stă în modul identic de a simți şi de a recunoaşte bucuria, durerea, frica, tensiunea, ruşinea, entuziasmul, etc … Doi sau mai mulți oameni descoperă egalitatea umană atunci când simt că și alţii simt aceleași emoții în același mod. Al treilea pas al Regulii Cavalerilor Sf. Valentin este acela de a forma un grup. Într-adevăr, Cavalerul trebuie să evite singurătatea şi să tindă să consolideze cunoaşterea şi relaţiile cu alte persoane. „Întâmplător ne întâlnim şi devenim prieteni, dar nu rămânem prieteni întâmplător”. Prietenia şi grupul necesită îngrijire şi atenţie. Cavalerul Sf. Valentin trebuie să dezvolte prieteniile sale şi grupul său. El va trebui să ştie întotdeauna câți prieteni are şi cine sunt acești prieteni. Va trebui în mod periodic să îi enumere, chiar scriindu-i pe o hârtie, dedicând un gând pentru fiecare dintre ei, va trebuie să fie conştient de gradul, de statutul şi de consistenţa sentimentului de prietenie care îl leagă de fiecare. Va trebui să își amintească de ei şi să păstreze vie legătura. Dacă gândul brusc a unui prieten îi trece prin minte să ştie că acest lucru poate fi un mesaj intern care venind la lumină demonstrează ceva neexplorat în acel prieten. Va trebui deci să îl caute pentru că prietenia crește numai în cazul în care se cultivă. Va trebui să se sustragă prieteniilor exclusive care îndepărtează unii pentru a oferi privilegiul unei singure sau mai multor persoane; chiar dacă relaţiile sunt frumoase şi prospere riscă deseori să degenereze în raporturi de protecţie sau de complicitate. Este de asemenea important să ne amintim că un grup este, cel puţin, format din trei persoane. Doar doi sunt un cuplu. Cine preferă să rămână dincolo de legitimul „solo” doar cu una sau cu câteva persoane selecţionate nu va reuşi să extindă limita grupului său şi un grup care încetează să primească şi să crească, se usucă şi moare, ca dealtfel orice lucru existent în lume, în viaţă. În acest caz a eşuat în al treilea pas.

° Al patrulea pas – Creșterea energiei interne

 Grupul este locul în care prin intermediul diferitelor schimburi cresc energiile tuturor membrilor. Cu toate acestea, cavalerul Sf. Valentin trebuie să înveţe să se încarce şi să își amplifice energia internă chiar și de unul singur. Într-adevăr, nu este drept să se recurgă la stimuli şi la emoţii obținându-le exclusiv din realitatea externă. Multe persoane imature reuşesc să se emoționeze și să vibreze numai în cazul în care consumă ceva sau „pe cineva”. Pentru ei un pulover nou rămâne nou, până când cineva îl observă şi le adresează un compliment referitor la pulover; când acel pulover nu mai are nici un efect social înseamnă că este deja vechi. Acelaşi lucru este valabil în căutarea distracţiei care trebuie să fie din ce în ce mai stimulantă, pană la exces, pentru că altfel nu este suficient de atractivă. Obişnuită să trăiască din stimulii altora, această persoană trăieşte într-o stare de lenevie până când alunecă încet-încet în apatie. Este ca o sită care pierde puterea și consistența prin o sută de orificii. Nu reușește să se activeze de una singură în nici o inițiativă și nici să aibă suficientă voință pentru a face față chiar și celor mai simple și plăcute situații. Această persoană va fi total incapabilă de a merge împotriva propriei persoane şi de a se încărca de sarcini, obligaţii şi responsabilităţi dificile şi probabil neplăcute. Cavalerul Sf. Valentin trebuie în schimb să înveţe să se concentreze şi să manifeste din ce în ce mai puternică motivaţia sa internă. Pentru a amplifica încărcarea sa interioară Cavalerul trebuie să înveţe mai întâi cum să închidă orificiile prin care pierde energia şi motivaţia; fraze mentale, cum ar fi „e inutil, nu pot să fac asta!” sau „dar cine are chef!„, „dar cine mă obligă să o fac!” trebuie să fie îndepărtate cu grijă din vocabularul său şi înlocuite cu fraze de genul: „dar eu doresc asta cu adevărat?„, sau, mai degrabă, „care este cu adevărat dorinţa mea?„. A deveni simpli semnifică să mergi către centrul problemelor, separând esenţialul de prisos. Toți sunt capabili să fie complicați, foarte puţini sunt capabili să fie simpli. Acesta va trebui să-şi exprime lui însuşi şi celorlalţi din grupul său sau, în mod generic prietenilor săi, dorinţele sale autentice în modul cel mai clar. Exprimarea dorințelor sale conduce la o îndrăgostire progresivă şi la cultivarea lor înlăuntrul său pentru a fi pregătit să prindă din zbor ocaziile favorabile realizării lor. „Ascuțirea” dorinţelor şi viselor făcându-le cât mai clare și tangibile este indispensabilă pentru a le încărca de forță şi a le face mai penetrante în realitatea concretă.

° Al cincilea pas – Sărutarea propriilor răni                                                              

 Durerea este o parte a vieţii, iar un obiectiv important pentru Cavalerul Sf. Valentin este acela de a deveni un om care să știe să suporte durerea. Atunci când o durere fizică sau psihică ne afectează devine centrul atenţiei noastre şi seamănă confuzie internă şi teama de a o experimenta ulterior; în timp ce în mod dezordonat se ridică toate apărările, agitaţia pentru încercarea de a o elimina şi de a o îndepărta agravează situaţia. Pentru a susține durerea este necesară o metodă diferită: ascultarea cu precizie a punctului precis de origine. În cazul în care durerea este fizică trebuie să se descopere cu ajutorul inspecţiei mentale, mergând pe firul durerii până la membrul sau organul îndurerat şi revenind înapoi până la centrul său; în cazul în care durerea este psihică atunci este nevoie de a săpa în acele părţi ale sine-ului care au fost rănite şi de a descoperi cu tot mai multă precizie pentru a înţelege motivul acestei vulnerabilități fără teama de a o vedea în creştere cu scopul localizării acelei urzeli antice pe care durerea se sprijină. Apoi, în ambele cazuri, cu smerenie, Cavalerul trebuie „să își sărute rănile”, acceptându-le ca parte integrantă a vieţii şi a persoanei sale, cerându-și iertare singur pentru faptul că nu a reușit încă să le remedieze.
Timpul vindecă rănile care, însă, sunt punctul de sprijin al capacităţii umane de a se ridica şi de a ridica şi pe alții. O rană interioară sau exterioară are nevoie să fie protejată şi sarcina Cavalerului este aceea de a proteja rănile îngrijindu-le, ridicând de pe ele tot ceea ce le poate atinge, irita sau infecta. Acest lucru este valabil pentru propriile răni, dar şi pentru ale altora evitând să le tratăm cu superficialitate şi învățând respectul profund pentru fiecare durere a omului. Din această grijă şi din respect se naște posibilitatea de a se ridica şi de a ridica din durere. Doar dacă este trăită din plin durerea se poate epuiza, în caz contrar, se metabolizează într-o suferință stresantă. Urmărirea firului durerii duce la a o accepta şi la a o „măcina” atingându-i profunzimea pentru a găsi, chiar şi în cea mai întunecată suferinţă, acel fir de lumină care este originea forţei şi al reînălțării. Al cincilea pas al Regulii Cavalerului Sf. Valentin impune exercitarea luării în considerare a propriei „răni” de zi cu zi. Nu există o singură zi din viață, chiar şi cea mai minunată, care să nu conţină ceva negativ, chiar minuscul, așa cum, pe de altă parte, nu există nici o zi, chiar şi cea mai nefericită, care să nu conţină ceva pozitiv. „Rana” de zi cu zi trebuie să fie primită, considerată și „sărutată” pentru că numai în acest mod ea se poate vindeca. Gestul umil de a săruta propriile răni ne ajută să învăţăm să fim puternici. Umilinţa de a ne accepta răniți ne întărește şi ne învaţă în a ne ridica şi a susţine, în afară de noi înșine, chiar şi alți oameni suferinzi care au nevoie de ajutor. Eliminarea sau ignorarea propriei răni cotidiene slăbeşte în mod progresiv prin acumulare şi posibile degenerări.

 ° Al şaselea pas – A avea grijă                                                                                               

 

 A acţiona în mod responsabil înseamnă să cunoşti concreteţea rezultatelor propriilor acţiuni şi ale propriilor opţiuni. Confruntată cu responsabilitate, lumea nu mai pare atât de inexplicabilă şi enigmatică, dar mai transparentă şi mai uşor de înţeles. Destinul nu mai este capricios şi imprevizibil, dar devine răspunsul de astăzi la ceea ce am făcut ieri. În acest fel timpul dobândeşte sensul său adevărat: prezentul nu mai este perceput ca un moment foarte mic prin care viitorul devine trecut şi se dilată. Timpul prezentului poate fi gestionat şi trăit cu o mai mare armonie și echilibru, dacă e luat în considerare pentru ceea ce este. A fi responsabili înseamnă „a avea grijă”: îndeplinirea cu grijă a propriilor atribuţii, acordarea atenţiei faţă de noi înşişi si de alţii în lume. Să fim prudenți şi să nu fim grăbiți. Cavalerul Sf. Valentin trebuie să înveţe să își cunoască timpul lui. Să evalueze cât timp angajează în desfășurarea acțiunilor de zi cu zi şi să știe să dozeze angajamentele sale în funcţie de posibilităţile sale.
Al șaselea pas al Regulei se concentrează pe relaţia pe care cavalerul o stabilește cu oamenii şi lucrurile din lumea lui. El trebuie să înveţe să aibă grijă de el însuşi, de cei dragi şi de obiectele sale amintindu-și că îi aparţin doar acele lucruri de care el este capabil să îşi asume responsabilitatea. Cu cât îşi asumă mai multă responsabilitate cu atât va fi mai bogat şi va sfârşi prin a pierde orice lucru de care nu va avea grijă. Cavalerul, mai ales dacă este încă tânăr şi neobişnuit cu responsabilitatea, va putea să înceapă să înveţe mecanismul selectând şi recunoscând ca și unele dintre obiectele sale de care este ataşat și având grijă de ele zi cu zi. Va descoperi în așa fel importanţa de a dedica timpul necesar pentru îngrijirea lor: prima descoperire îl va conduce să întoarcă ochii înspre viitor văzându-l ca urmare a tot ceea ce el construiește cu munca de astăzi. A doua descoperire se referă la schimbarea în sine, a lucrurilor, şi a celorlalți: nu sunt momente magice sau ritualuri pentru a schimba sau a se schimba deodată, fiecare proces şi fiecare cale are logica şi timpul său. A treia descoperire se referă la relaţia cu ceilalţi: asumarea responsabilității de cineva (sau pentru cineva) produce ca și consecinţă imediată faptul că devii important pentru cineva. Şi viaţa nu are nici un sens dacă nu suntem importanți pentru cineva.

° Al şaptelea pas – Să ştii să te separi şi să știi să respingi

 Libertatea constă în a știi să renunţi la propriile dependențe şi în a știi să recunoști propriile condiţionări. A deveni liberi solicită vigilenţă pentru a ştii care ispite sau puncte slabe îl conduc pe Cavaler în unele temnițe. Regula impune Cavalerului Sf. Valentin să facă tot posibilul pentru ca să descopere temnițele în care este prizonier şi să facă imposibilul pentru a reuși să scape. A fugi înseamnă, în multe cazuri, să te separi de o parte de tine însăți, iar această renunțare este foarte dificilă şi dureroasă. A pierde obiceiuri consolidate, uneori adevărate dependenţe sau constrângeri, a pierde chiar acel scenariu care recitat în mod constant a produs repetarea neîncetată a aceloraşi greşeli şi ale aceloraşi suferinţe este, cu toate acestea, o obligaţie internă, prioritară faţă de tine însăți.
Fiecare Cavaler trebuie să ia în considerare faptul că este posibil „să se lipsească” de multe lucruri, de obicei considerate indispensabile. Acesta semnifică că începe să le vadă într-o altă lumină şi că începe să se imagineze pe el însuşi într-o situaţie diferită, fără acele obiceiuri, acele legături sau acele dependenţe. Primele încercări, chiar dacă numai în imaginaţie, vor fi falimentare. O condiţie de captivitate nu este produsă de un singur laţ ci de o reţea, poate cu noduri foarte dese, care-l împiedică să găsească o cale de ieşire. Orice ipoteză de schimbare şi de eliberare va fi falsificată de către o altă constrângere sau dependenţă strâns interconectată cu altele. Dar nu trebuie să dispere, şi nici să încerce soluţii imprudente care produc, de obicei, doar noi daune şi noi închisori. Evadarea din închisoare către libertatea de schimbare solicită un proces lung de pregătire şi de studiu pentru a vizualiza libertatea ca pe o posibilitate de ieşire din schemă. Acesta va trebui să ceară apoi cu umilinţă ajutorul cuiva care să îl asculte şi care să știe să recunoască durerea lui şi necesitățile lui demonstrându-i o viziune diferită asupra lumii şi a lucrurilor. Nu este posibil să se scape din temnița dependenţelor şi a constrângerilor daca cineva nu îl ajută din exterior: ajutorul principal este acela de a obține o viziune diferită de contextul şi de modul de viaţă în care este întemniţat. Porţile fugii se văd de fapt doar din afară.

Libertatea trebuie să fie apărată respingând orice asalt din partea dependenţelor vechi şi noi şi rămânând fermi. Legătura între libertate şi autostimă este fundamentală deoarece este tocmai stima de sine recâștigată care apără de noile seducţii periculoase. Exercitarea libertăţii este esenţială pentru Cavalerul Sf.-lui Valentin. Tocmai pentru că preţul care trebuie plătit pentru a se elibera de condiţionări este întotdeauna foarte mare, el va trebui să se antreneze cu mare grijă la lunga reflecţie înainte de a lua decizii care l-ar putea duce, pentru puţin, la micșorarea sau pierderea libertății.