Ideal-tipul sau fenomenologia unei emoţii de Elisabeta Petrescu

Ideal-tipul sau fenomenologia unei emoţii

Manifestarea unei emoţii în mod repetat determină un anumit tip de caracter şi, aşa cum spune omul înţelept, un caracter determină un destin. Ideal-tipul alimentează frecvent sau în mod constant o emoţie care devine condiţionantă pentru viaţa lui, se identifică cu ea în aşa fel încât în cazul unei bune utilizări a acesteia, devine o virtute, prin urmare o resursă, în cel mai rău caz, generează vicii.
Clasificarea diferitelor tipuri caracteriale în modelul Prepos este „în mod deliberat abstractă şi pură, conştienţi de neexistenţa a niciunuia dintre cele şapte ideal-tipuri” (Lorenzo Barbagli, Dispensele Școlii Transteoretice De Counseling „Prevenire è possibile„). Denumirile ideal-tipurilor sunt simbolice, inspirate de emfatizarea caracterului pe care acestea îl determină. Ideal-tipii sunt personaje virtuale şi abstracte, dar mai ales reprezintă dimensiuni emoționale mai mult sau mai puţin conştiente de existenţa noastră individuală.
Fiecare dintre noi găzduiește în intimul său părţi de avar, rumegător, delirant, efervescent, apatic, invizibil şi adeziv. Este jocul disproporţionat al părţilor (opoziţii relaţionale) care aduce în prim-plan o dimensiune mai degrabă decât alta. Toţi au o viaţă mai mult sau mai puţin intensă din punct de vedere emoţional. Indiferent de stadiul evolutiv al unui individ emoţiile se vor prezenta întotdeauna reînnoite şi cu aceeaşi calitate a evoluţiei atinse. Evoluţia are loc atunci când emoţiile, în sensul lor ascendent, sunt prezente într-o manieră circulară şi sinergică.
În jocul vieţii fiinţei omenești aceste părţi au oportunitatea să se completeze (avar-apatic), să se integreze (avar-efervescent), să se recunoască (delirant-invizibil), să dialogheze (delirant-adeziv), să se întâlnească (rumegător-invizibil), să medieze (rumegător-apatic) şi să fie disponibile (adeziv-efervescent). Realizarea acestor afinităţi face posibilă restituirea unui individ armonios şi echilibrat şi îl ajută să descopere propriul tezaur care este omul său interior. Emfatizând pe o scară de valori foarte largă care pleacă de la minus şi ajunge la plus, fiecare emoţie este capabilă să descrie indivizi foarte diferiţi între ei şi a căror intensităţi variază de la individ la individ.
De asemenea, este important să înţelegem că fiecare emoţie intră în relaţie continuă cu una sau mai multe emoţii ale aceluiaşi subiect, a unui cuplu sau unui grup de persoane. Călătoria emoţiei începe de la conştiinţa condiţionată. Schema propusă mai jos descrie procesul determinat de manifestarea emoţiilor.

Fenomenologia emoţiei

Conștiinţa (condiţionată)
↓
Colaps cuantic (conexiune sinaptică)
↓
Structurarea reţelei neuronale şi consolidarea acesteia
↓
Eliberare de neurotransmițători
↓
Manifestarea emoţiei şi a caracterului

a.    Avarul
„Înţeleptul este liber de orice incertitudine, virtuosul de orice neliniște şi curajosul de orice teamă.” Confucius

Frica este emoţia de bază a avarului. Ea este autoarea a numeroase fortificaţii construite în jurul avarului, nu îi permite să sufere, să fie rănit, să devină o victimă din cauza unei eventuale neglijenţe a acestuia. Mecanismele sale de respingere, control şi gestiune a fricii decurg din experienţa durerii sale, eveniment care l-a făcut vulnerabil, motiv pentru care începe să se retragă în el însuşi. Ritualist, maniacal, conservator, schematic, apără acel tot la care ţine neavând încredere în toate acele elemente care îl ameninţă să îi schimbe ceva în viaţa lui. Când decide să bonifice frica el devine controlat şi responsabil, ordonat şi precis cu o capacitate de analiză şi o inteligenţă de tip logic. În cel mai rău caz, avarul are dificultate în a trăi şi a experimenta plăcere, în a-şi găsi pacea şi a se abandona emoţiilor. Rigiditatea sa interioara se reflectă la exterior prezentându-l ca un individ puţin expresiv şi necomunicativ.

b. Rumegătorul
„Dacă eu mă apăr acum este pentru a apăra ceea la care am aspirat, şi mai mult, am realizat, şi nu pentru a îmi salva viaţa.” Georges Jacques Danton

Furia este perpetuum mobile al rumegătorului. Curajos, dotat de propria sa forţă interioară merge către obiectiv, hotărât să elimine orice obstacol. Obstacolul creează conflict pentru rumegătorul care se confruntă în mod deschis. Dinamismul şi determinarea sa sunt efectele unei bune coordonări motori. De-a lungul istoriei se identifică cu figura revoluţionarului, rebelului care se dedică şi luptă pentru dreptate sau pentru obiective considerate de către el legitime, devenind destul de uşor iritabil și pus pe ceartă. Inteligenţa sa cinestetică, practică, împreună cu autocombustia sa interioară sunt utile pentru realizarea obiectivelor sale. Aspectul neevoluat al rumegătorului creează agresivitate, înclinaţie către delicvenţă, prejudecăţi rasiale, simpatizanţi de echipe sportive, etc.

c. Delirantul
„În cazul în care distanţa dintre bază şi vârf este prea mare, piramida nu va sta în picioare.” Mohandas Karamchand Gandhi

Delirantul este prin natura sa abil în zboruri pindarice. Mintea lui găzduieşte în mod continuu gânduri şi conexiuni. Deseori este un neînţeles, fără simţ practic şi foarte puţin concret. Capacitatea de a vedea şi înţelege oamenii, lucrurile şi evenimentele pot să-l facă să devină îmgâmfat, arogant. Este un iubitor al sintezei dar are carenţe în analiza detaliilor, este în măsură să păstreze distanţa şi să vadă lucrurile într-o perspectivă corectă. Pentru meticulozitatea, pedanteria şi perfecţionismul care îl aplică în studiu, încarnează în viaţa de toate zilele rolul cercetătorului, al profesorului. Satisfacţia sa personală este alimentată de întrebări, idei, inovaţii şi conexiuni. Intotdeauna curios, este avid de o cunoaştere bogată și diversificată în argumente. Are o inteligență spațială, inteligență care riscă să îl țină prizonier într-o libertate nelimitată, motiv pentru care poate să se regăsească în singurătate. Când înţelege că „libertatea reală este libertate gravitațională şi ea trebuie distinsă de libertatea idealizată şi pură” (Gabriel Liiceanu, Despre limită), atunci el devine o mărturie a libertăţii şi a creativităţii, a ingeniozităţii şi a intuiţiei.

d. Efervescentul
„Spiritul plăcerii stă tocmai în căutarea plăcerii în sine.” Blaise Pascal

Efervescentul este abonat la călătoria în acele montagne ruse emoţionale. Este atras continuu de curbele parabolice ale plăcerii, vrea să le guste foarte bine şi cu intensitate maximă. În căutarea nesăţioasă a plăcerii devine lunatic şi umoral. Datorită modului în care ştie să se implice din punct de vedere emoţional, devine un magnet pentru toate persoanele care se simt implicate. Este dotat de inteligenţă lingvistică şi este foarte comunicativ, motiv pentru care se afirmă ca poet, muzician, animator. Expresivitatea sa este foarte scenografică şi serveşte protagonismului său care, în efervescentul neevoluat, devine seducție şi capriciu, iar în efervescentul evoluat devine acea capacitate „de deschidere către descoperirea celei mai bune părţi de sine însuși tuturor celor care se implică emoţional cu el” (Vincenzo Masini) .

e. Apaticul
„Liniştea absolută a fiecărei fiinţe muritoare începe cu tăcerea sa.” Ugo Foscolo

Apaticul evoluat se identifică cu calmul, cu liniştea. Este uşor pentru el să îndeplinească rolul de mediator şi pacificator, dar el este de asemenea foarte priceput în diplomaţie unde ştie să se introducă în mod cameleontic, oportunist şi pasiv. Inteligenţa sa muzicală este sursa marelui său simț armonic.
Apaticul neevoluat este un individ cu un nivel scăzut de încredere în sine, cu puțină energie, demotivat, autoanesteziat, fără nici un spirit de antreprenor. Pentru chimia sufletului este un insipid, incolor şi inodor, pentru fizica sufletului apare ca un individ fără substanţă, fără formă, inert, leneş, aproape absent. Preferă să rămână un nedefinit decât să exprime opinii nete.

f. Invizibilul
„Omul este singurul animal care roşeşte, dar este singurul care ar avea nevoie.” Mark Twain

Se pare că umbra pentru invizibil este dimensiunea cea mai confortabilă, dar este doar adăpostul marii sale sensibilităţi, a timidităţii lui. Nu dezvăluie nimic despre el însuşi de teama de a fi judecat şi descoperit, motiv pentru care apare în lume ca o persoană închisă în sine şi nesigură, care riscă să se scufunde într-o singurătate care de altfel nu îi place. Lipsa lui de angajament şi de curaj trece frontierele invidiei şi geloziei de succesele altora, motiv pentru care rămâne în istoria vieții omeneşti (în scenariul celui neevoluat) ca un individ fals şi instigator, jucând cu emoţiile altora, ca şi un catalizator de drame (de exemplu, Iago în Otelo de W. Shakespeare).
Abilitatea sa în a înţelege propriile emoţii şi aceea de a le canaliza în diferite modele acceptabile din punct de vedere social, este rodul inteligenţei sale intrapersonale care se afirmă prin discreţia sa relaţională, prin pudoarea sa şi prin arta de a îi susţine pe alţii.

g. Adezivul
„Renunţă la ideea că ataşamentul şi dragostea sunt acelaşi lucru. […] Este ataşamentul cel care distruge toată dragostea. Dacă te alimentezi şi hrăneşti ataşamentul, dragostea va fi distrusă; dacă te alimentezi şi hrăneşti dragostea, ataşamentul va dispărea de la sine.” Osho

Adezivul este abil în interpretarea emoţiilor, motivărilor şi stărilor sufleteşti ale altora. Această capacitate îl face să fie afectuos şi să ia în consideraţie nevoile celuilalt, ospitalier şi primitor până a fi în detrimentul său, gata să se supună, să se păcălească, cu o disponibilitate scontată în a fi condiţionat de alţii. Este de înţeles că emoţia lui de bază este ataşamentul. Pentru el grija pentru celălalt devine o misiune care riscă (în cazul unui adeziv neevoluat) să îl conducă către relaţii de dependenţă. De asemenea (în cazul unui adeziv neevoluat), nevoia lui de a fi acceptat îl conduce în mod continuu la faptul de a dori să atragă atenţia celorlalţi asupra lui însuşi, la un protagonism plictisitor şi/sau manipulator. Inteligenţa sa interpersonală este cheia lecturii relaţiilor şi legăturilor dintre oameni.

Adezivul încheie parada celor şapte ideal-tipuri în frumuseţe sau mai bine spus, în iubire pură.  În istoria omenirii Dumnezeu îl prezintă pe Hristos ca exemplul celui mai evoluat, pur adeziv. Sper că aceste cuvinte să devină şi ale noastre …

„Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu. Nu este mai  mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu. Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu. Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea. Vă poruncesc aceste lucruri, ca să vă iubiţi unii pe alţii.” Ioan 15.12-17.

„Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.” Romani 12.10

• Articole