Prima teză a conștientizării: „Confucius şi Lao-Tse, Guelfii şi Ghibellinii, Statul şi Piaţa, LIB-LAB” de Vincenzo Masini

Confucius şi Lao-Tse, Guelfii şi Ghibellinii, Statul şi Piaţa, LIB-LAB
Spune-mi,” spuse Lao-Tse, „în ce constă caritatea şi datoria faţă de semenii noştri?
Acestea constau,” răspunse Confucius, „în capacitatea de a se bucura de orice lucru, în iubirea universală, fără elementul ego-ului. Acestea sunt caracteristicile carităţii şi datoriilor faţă de aproapele nostru.
Ce prostie!” strigă Lao-Tse. „Iubirea universală nu se contrazice pe sine? Eliminarea ego-ului din partea ta a nu este o manifestare pozitivă a ego-ului? Domnule, dacă vrei ca imperiu să nu piardă sursa sa de alimentare, consideră universul, regularitatea sa infinită. Există soarele şi luna, …. sunt stelele, constelaţiile care nu se schimbă niciodată, … sunt păsările și animalele,… sunt arborii și arbuștii…. Fi ca aceștia; urmează Tao şi vei fi perfect. Așadar de ce această luptă zadarnică pentru caritate şi datorie faţă de semenul tău, care nu se deosebește de baterea tobei pentru vânătoarea  unui fugar? Vai! Doamne, tu ai cauzat multă confuzie în mintea omului” (H.A. Giles, Chuang-tzu, Kelly & Walsh, Shanghai, 1926, p. 242)
Acest dialog imaginar, compus de către Chuang-Tzu (Zhuāngzǐ 369 î.Hr. – 286 î.Hr.), arată conflictul peren între două tradiţii filozofice care, în China antică, încarnau confucianismul şi taoismul. Taoismul se interesa de calea cunoaşterii neconvenţionale, sau mai degrabă se revolta în mod delirant şi paradoxal împotriva convenţiei. Confucianismul se preocupa în schimb de convenţiile educative, etice, juridice şi rituale. Atât Lao-Tse cât şi Confucius trăiesc cu aproximație în jurul lui 470 î.Hr. dar modelele lor de gândire descind de la 1500 î.Hr. şi de la Cartea Schimbărilor (I Ching), aproape simultan cu Vedele (textele sacre ale hinduismului) şi cu Geneza din Biblie.
Contrastul între două modele de gândire corespunde cu naşterea reflexivității care priveşte cele două paradigme:
– Confucianismul este în căutarea unei ierarhii naturale a lucrurilor şi construieşte o cosmogonie sacră în care toate aspectele vieţii sunt legate şi mai ales este fundamentul pentru organizarea birocratică a lucrurilor pe care omul le face în lume,
– Taoismul critică virtuţile convenţionale morale, de asemenea cea artistică şi profesională în credinţa că facultăţile mentale se atrofiază acolo unde gândirea devine prea comodă şi prea puțin conştientă până la punctul în care fiecare trezire poate deveni de asemenea o traumă. Miriapodul era fericit, liniştit, până când o broască nu îi spuse în glumă: „În ce ordine se mişcă picioarele tale?” Acest lucru îi frământă atât de mult mintea, încât miriapodul zăcu nedumerit într-un şanţ reflectând la modul în care se mişcă.
Observăm cu atenție relația dintre conştientizarea convergentă şi conştientizarea divergentă. În gândirea orientală, de natură precisă şi logică, există momente chiar foarte profunde de gândire divergentă ca şi în povestea următoare: „Un suveran, scrie Chuang-Tsu, a comandat sculptorului Qing un plan pentru clopoțele din lemn în termen de cincisprezece zile. În primele zile Qing părea să fi uitat cu totul despre sarcina sa și se dedică altor lucruri, ținea post şi nu îşi făcea griji cu privire la trecerea timpului. Totuși, în timpul unei plimbări apare iluminarea: la vederea unui copac special Qing exclamă că a găsit lemnul potrivit şi întors la atelierul său, el își încheie datoria în cel mai scurt timp. Regele rămase uimit de frumusețea lucrării.

Pe lângă faptul că pentru studenții noştri ar fi o bună justificare pentru amânarea şi reamânarea studiului, această poveste exemplifică conceptele de uitare şi de intuiţie. Qing a reuşit în opera sa deoarece mintea sa a uitat de opera în sine. Uitarea permite învaţarea, pentru că dacă ne gândim prea mult la reguli sau la rezultatul final, atunci nu reuşim în intenţie. Cu toate acestea, regulile nu se uită, sunt într-un „rezervor” din care putem extrage mereu o stare de spirit care se redeşteaptă la momentul potrivit. Acesta se chiama shen şi este un inconştient colectiv care memorizează tot, chiar dacă nu ne dăm seama.

Relaţia dintre arhetipuri şi dezvoltarea conştiinţei divergente care determină
contradicţia între Taoism şi Confucianism
este bine explicată de Jaynes în cartea sa intitulată „Colapsul minţii bicamerale şi originea conştiinţei”

Jaynes ipotizează că „a existat o rasă de oameni care vorbeau, judecau, gândeau, rezolvau  probleme, care făceau în cele din urmă aproape tot ceea ce facem noi, dar ei nu erau conştienţi” (J. Jaynes, Il Crollo della Mente Bicamerale e l’Origine della Coscienza, pag.69).
Pentru Jaynes, naşterea conştiinţei în sensul modern este foarte recentă cu atât mai mult că în analiza sa, vede absența introspecției şi comportamentul „unor voci interioare” până aproximativ trei mii de ani în urmă.
Aceste voci sunt structuri arhetipale care s-au format în mintea umană într-o fază evolutivă lipsită de subiectivitate: o minte care nu era conştientă de a fi conştientă şi lipsită de introspecţie.
Jaynes numeşte această formă mintală, minte bicamerală. Ipoteza este aceea că mintea a fost împărţită în două părţi: o parte numită Dumnezeu şi alta numită om. Niciuna dintre aceste două părţi era conştientă. Conştiinţa provine din conexiunea relaţională între aceste două părţi. Lipsită de conştiinţă, partea creierului numită Dumnezeu este implicată în ceea ce se întâmplă în lume şi observă regulile pentru a se adapta lor.
În această parte a minţii se ascultă vocile interioare, similare cu halucinaţiile auditive ale omului modern provocate de acumularea în sânge a unor substanţe derivate din descompunerea adrenalinei, ca urmare a stresului. Comportamentele, deciziile, initiațivele, erau în schimb produse de acea parte de creier numită om. În acea parte, omul este cel care acţionează şi investighează regulile luând în considerare toate răspunsurile posibile neconvingătoare. Efortul său intelectual nu ajunge la explicaţiile ultime, dar încearcă să conteste cele parţiale şi banale. Este conştiinţa aceea care nu se mulţumeste nicidecum să se gândească ca dublă, nicidecum masculină sau feminină sau aparținând lui Ying şi a lui Yang. Toate dicotomiile sunt iluzii sprijinite de către urmaşii lui Tao.
Depăşirea dicotomiei este departe căci în primul rând dicotomia trebuie să devină societate „bicamerală” cu multiple viraje conceptuale care se rezumă, din punctul de vedere a lui Giambattista Vico[1], la litigiile dintre guelfii conservatori şi dinamicii ghibellini; între gândirea simbolică şi activarea la un nivel de complexitate mult mai mare.
Guelfii şi ghibellinii erau două tabere opuse ale politicii italiene din secolul XII până la naşterea noilor puteri începând cu secolul XIV. În lupta pentru putere, guelfii sprijineau pontificatul. Numele lor este versiunea italianizată de Welfen, familia svevă opusă familiei Weiblingen, şi anume cea a ghibellinilor care stăteau de partea împăratului. Aceste două tabere au reprezentat dicotomia luptei politice între imperiu şi pontificat prezentă în conflictele pentru putere ale organizațiilor teritoriale[2] în formare. Între cele două părti există o filozofie de viaţă opusă şi un model opus de gândire: pe de o parte încrederea în tradiţia Bisericii Catolice şi conservarea cunoaşterii biblice, de altă parte dorinţa de inovație şi dezvoltarea gândirii. După bătălia de la Benevento şi moartea lui Manfredi (1266) vine o criză puternică în partidul ghibellin şi puterea guelfilor este compromisă de o criză internă şi de separarea dintre guelfii albi și guelfii negri: conflictul între cei care, chiar dacă apărau Papa, nu excludeau    revenirea sau necesitatea împăratului (adică guelfii albi) şi cei care în schimb credeau indispensabil faptul că guvernul trebuia să fie încredinţat Papei, deoarece acesta e missus domini („trimisul lui Dumnezeu”). Victoria a aparținut guelfilor negri şi Dante Alighieri, guelf alb, trebui să emigreze ca un „ghibellin fugitiv.”
Fugară poate fi considerată și teoria lui Ralph Dahrendorf privind constituţia noastră europeană: „Interacţiunea dintre forţele pieţii libere şi concurenţă, pe de o parte, şi egalitatea oportunităților pentru toţi cetăţenii, pe da altă parte, este master plan-ul unei noi Europe.” Fugară pentru că repropune o problemă nerezolvată de conștientizare aplicată în economie.
Hobbes credea că putea să rezolve vechiul conflict dintre guelfi şi ghibellini, diventat între timp conflictul între guelfii negri şi albi, şi dupa aceea între aristocraţie şi corporaţii, şi după aceea între Stat şi Piaţă şi la sfârşit între LIB și LAB, prin protecţia celor doi poli ai înţelegerii sociale: individul proprietar (cu libertățile şi profiturilor sale) şi pe de altă parte Statul suveran (cu asumarea din partea sa a tuturor drepturilor societății).
Dar utilitarismul reglementat printr-un contract nu mai este suficient pentru asigurarea dezvoltării relaţiei. Este vorba de un nou contract între generaţii, între producători şi consumatori, între tutelați şi precari, între sindicate şi patroni, dar complexitatea actuală nu poate fi reglementată contractual deoarece în modernitate au fost aplicate forme de eliberare ale constrângerilor sociale destul de extinse maximizând capacitatea persoanelor de activare a dialogului lor intern reflexiv. Prin urmare, acordurile interpersonale şi intergrupale sunt de scurtă durată deoarece sunt în mod sistematic recontractate generând mai multe probleme decât ar putea să rezolve modernitatea.
Modelul așa-zisului „lib-lab”, adică a unui compromis între Stat şi Piaţă care este încă tema dominantă a instituţiilor noastre stă pe doi piloni: concurenţa pieţei pe de o parte, şi controlul politic ale inegalităţilor pe da altă parte.
În orice caz, din modelul LIB / LAB sunt excluse relaţiile interpersonale, familiare, sociale şi tot ceea ce poate fi produsul lor în termeni de economie şi de servicii.
Ce se poate spune atunci când modernitatea descoperă că familia nu mai este aceea normo-constituită din tată, mamă şi copiii, dar este în schimb o formă nedefinită, deschisă tuturor posibilelor combinaţii de cupluri (hetero și homosexuale) şi de copii născuți din diferite înperechieri, cu reţele din ce în ce mai haotice de relaţii de familie? … Ce se poate spune atunci când în modernitate se descoperă că o întreprindere nu mai este un complex ordonat de roluri de lucru şi factori de producţie, dar este o rețea mereu în schimbare de poziţii şi de comunicări care se transformă în mod constant şi rapid?„.
Cu procesele de globalizare nu mai este posibil să se recurgă la o autoritate pentru a aduce ordine în societate; propunerea counseling-ului relațional este aceea de a produce o reflexivitate difuză, neindividualistă şi holistică dar administrată şi trăită în relație şi cu scopul consolidării aceleași relații.
Lao-Tse i-a servit lui Confucius pentru ca să nu rămână doar un prizonier al tradiţiei, dimpotrivă, lui Lao-Tse îi era util sensul lucrurilor reale din lume ca să nu se piardă în gândirea sa divergentă; atunci când statul a dat reguli excesive pieţei am văzut apariţia deflaţiei, atunci când în schimb piaţa domină statele apare criza inflaţionistă. Dacă lupta dintre guelfi şi ghibellini s-ar fi oprit şi s-ar fi deschis o relaţie conştientă probabil că modernitatea ar fi fost anticipată cu câteva secole şi dacă statalismul LAB s-ar retrage din necesitatea sa egoistă de control şi individualismul LIB ar avea mai multă atenţie pentru părţile mai slabe ale societății am fi fost cu siguranţă deja iesiți din criza globalizantă post-modernă. Pentru ca să aibă loc acest lucru este necesar un proces de reflexivitate conştientă în sistemul de relaţii şi în administrarea simţului economiei în indivizi şi în grupuri.

Conştientizarea relațională produce o economie sănătoasă.
În primul rând pentru că un împreună de foarte puţin face mult.
După care pentru că realitatea relaţională este o forţă de frânare a dorinţelor inutile.
Imaginea este expresia unei dorinţe care vrea o reprezentare a subiectului așa cum promite el să fie şi prin urmare intră în datorii cu viitorul.
Suma de mai multe forţe aplicate şi în relație între ele produce un randament exponenţial oricărei investiţii sau oricărui efort.
Financiarizarea economiei a fost posibilă prin inventarea de numeroase produse financiare care s-au încrucișat crescând datoriile reciproce şi maximizând interesele care sunt cerute de toate părţile în mod reciproc până la cataclismul sistemic curent. Dar este într-adevăr un cataclism dacă statele intră în faliment sau reprezintă doar căderea economiei virtuale pentru dezvoltarea economiei reale?
Desigur nu merită riscul, dar economia relaţională poate trage din această experienţă câteva lecţii importante pentru counseling-ul economic.
Când relaționalitatea devine conştientă chiar și evaluarea economică se schimbă pentru că apare colaborativitatea, împărtășirea spontană, dăruirea, gratuitatea totală sau relativă, fluxul natural al gesturilor şi al resurselor care s-au stabilizat în cotidian.
Relaţia dintre A şi B este un camp de existenţă A x B, adică un câmp bidimensional care este limitat doar de problema imaginii.
Imaginea restituie investiţia lui A în B, relativă la indicele de percepţie din partea lui B, indiferent de natura reală a lui A. Centrare imaginea apreciată de către B este un proces de reflexivitate proiectivă din partea lui A. Cu două costuri/riscuri. Costul este proiecţia unei imagini care anticipează şi care prin urmare este obligată să plătească dobânzi deoarece împrumută resurse din viitor. Riscul este că, în ciuda acestui fapt, B nu apreciază imaginea lui A.
Dacă se transferă acest asumat relațional la criza sistemului financiar se deduce că aprecierile relaţionale nu sunt altceva decât evaluările agenţiilor de rating. Deci, nu sunt nimic mai mult decât proiecţii de imagine.
Relația fără imagine consimte să se economisească, pentru că realitatea este onestă fără necesitatea de a fi fermecătoare.
Acum, în condițiile unei absolute absențe de transparenţă pe piaţă, posibilitatea de a nu avea imagine poate să se prezinte ca o resursă incredibilă. Căderea imaginii corespunde posibilității de a practica o economie a gratuității în funcţie de faptul că în spatele imaginii sunt mai mulți bani decât în aparență.
Banul reprezintă un cod simbolic prin excelență pentru că poate transforma orice lucru în altceva prin intermediul echivalenţei monetare şi poate fi transferat fără nici o condiție, chiar într-o lipsă totală de relație. Într-adevăr banul cere o totală obliterare a relaţiilor. Reflexivitatea relaţională generează acea conștientizare care depăşeşte valoarea simbolică a banului, cu excepţia cazului când conştientizarea este poluată de narcisismul imaginii şi gratuitatea devine imposibilă deoarece este necesar să se menţină costurile imaginii.


[1] Nota trad. – Giambattista Vico (Napoli, 23 giugno 1668 – Napoli, 23 gennaio 1744) a fost un filozof, istoric și jurist italian. El afirma că valoarea adevărului, care omul o procură din partea artelor şi ştiinţelor ale căror obiecte le construieşte, este garantată de faptul că mintea umană, în ciuda inferiorității sale, efectuează o activitate care aparţine în primul rând lui Dumnezeu. Mintea omului este de asemenea creatoare în actul în care imită mintea, ideile lui Dumnezeu participând, împreună cu ele, din punct de vedere metafizic.

Latinii … spuneau că mintea este dată, introdusă în oameni de către zei. Este deci rezonabil să se presupună că autorii acestor expresii au crezut că ideile în ființele omenești sunt create şi redeșteptate de Dumnezeu […] Mintea umană se manifestă gândind, dar este Dumnezeu care gândește în mine, prin urmare în Dumnezeu cunosc propria mea minte.” (Giambatistta Vico, De antiquissima, 6)

[2] Traducerea vrea să reprezinte semnificația cuvântului italian comune care astăzi corespunde termenului românesc primarie.

Traducere de Elisabeta Petrescu

Un gând despre „Prima teză a conștientizării: „Confucius şi Lao-Tse, Guelfii şi Ghibellinii, Statul şi Piaţa, LIB-LAB” de Vincenzo Masini

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: