„Dacă urmărirea dezvoltării solicită un număr tot mai mare de tehnici și tehnologii, atunci este și mai multă nevoie de indivizi cu o gândire și capabili de reflecții profunde, dedicați cercetării unui umanism nou, care permite omului modern de a se regăsi pe sine, asumând noi valori de iubire, de prietenie, de rugăciune și de contemplație.”[1]
În epoca post modernă relația de ajutor găsește în figura profesională de counselor o resursă importantă caracterizată de capacitate de ascultare, de empatie și mai ales de afectivitate. Vorbind de ajutor nu mă refer la o acțiune gen caritas a zilelor noastre, dar la o conștientizare a relației de ajutor cât și a instrumentelor necesare și cu adevărat utile pentru ca într-adevăr relația să își îndeplinească misiunea. Pentru a asculta mă servesc de rabdare care vine din afectivitate și cunoaștere, pentru a intra în empatie deschid canalele de sensibilitate și detașare, pentru afectivitate mă adresez inteligenței inimii.
Azi, modernitatea reclamă în mod reflex ceea ce o caracterizează mai mult: viteza. Călătorim, comunicăm, gătim, iubim (se pare), muncim, mângăiem, etc. cu o viteză de negândit cu nu mult timp în urmă. Referitor la viteză îmi aduc aminte de o istorioară. După deschiderea primilor căi de linie ferată, americanii au invitat câțiva din pieile roșii să participe la așa zisa călătorie/deschidere după care, plini de entuziasm și orgoliu i-au intrebat pe aceștia: „Ați văzut cu ce viteză călătorim? Caii voștri nu vor putea niciodată să întreacă trenurile noastre. În sfârșit, vom călători mult mai repede și vom ajunge la destinație mult mai sigur decât cu trăsura trasă de cai.” La această afirmație, pieile roșii nu au împărtășit entuziasmul, dimpotrivă, s-au arătat triști, tăcuți și îngrijorați. Americanii au observat schimbarea de ton a invitaților lor și i-a întrebat care este motivul tăcerii și nepartecipării lor la entuziasmul care contamina masele celor veniți la eveniment, la care pieile roșii au răspuns în șoaptă: „Corpul nostru a călătorit prea repede încât sufletul nostru a rămas mult în urmă. Noi așteptăm încă să ne ajungă sufletul care era obișnuit să alerge în compania sufletului calului.”
Un suflet alături de un alt suflet.
Ne-am înconjurat de tehnologie și am început să substituim celuilalt, care era subiect și destinație relațională, obiecte care în „caz de protest” numai funcționează și trebuiesc substituite cu alte obiecte mai eficiente. Mai tragic este faptul că acolo unde indivizii încă relaționează cu alți indivizi, individul subiect riscă să devină obiect pentru celălalt. Principiul utilitarismului, arta manipulării umblă prin istoria noastră de azi cu pași mari, cu cizme grele pe rămășitele sufletelor noastre. Fernando Savater spunea că „a veni în lume înseamnă a veni în lumea noastră, a umanilor. A sta în lume înseamnă a sta printre umani, a trăi, la bine și la rău, în societate.” [2]
Azi individul riscă să rămână singur, izolat, insulă din ce în ce mai departe de altă insulă. Sofiștii reușiseră în secolul V î.Hr. prin revoluția lor filozofică să pună în centrul interesului omul și evoluția sa. Perioada „naturalistă” făcea loc din plin perioadei „umaniste”. Cercetarea individului explora varii spații pentru a putea realiza umanitatea proprie dar și a celuilalt de lângă el căci recălcând cuvintele lui Savater nimeni nu poate realiza propria umanitate trăind de unul singur, pentru că viața umană este o continuă interactivitate, o continuă relație cu celălalt. De aceea, omul în evoluția sa istorică ar trebui să treacă de la explorarea ambientului și a resurselor sale, a naturii înconjurătoare la întrebări existențiale care să îl conducă pe parcursul vieții la omul său interior.
În această frenezie de tehnologie și fragmente de suflet naște nevoia unei „revoluții pacifice subterane, care promite să ne conducă către o lume mai umană și mai centrată pe persoana însăși.”[3] Evident că aceste revoluții care pleacă de la subtil până la consistent în termeni de dimensiune dar și proces de intervenție au nevoie de persoane calificate și abile în umanitate pentru a realiza o transfigurare în celălalt subiect. Counselor-ul relațional prezintă în fișa sa profesională dar mai ales umană aceste abilități care de obicei nu sunt solicitate în nici un colocviu profesional.
Abilitatea în umanitate este o exigență care revine în cotidian aproape în mod fiziologic al istoriei lui „homo sapiens”. Descoperirea diferitelor abilități în diferite domenii nu face altceva decât să ne califice mai mult sau mai puțin în acel domeniu, dar nu ne promovează pe scara evolutivă a unui om care reflectă și practică o continuă autoeducare și autoformare. Majoritatea acestor abilități propun doar o mică exprimare a individului în societate și riscă să definească individul pentru tot restul vieții. Dar ființa umană este mult mai mult decât abilități exprimate în format competitiv pentru eficientizarea societății. Ea este dotată de emoții, sentimente, gânduri, senzații, idei, voință, conștiință individuală, conștiință pură, procese spirituale. Valorizând toate aceste proprietăți și trăindu-le frecvent individul reușește să își creeze o busolă care să îl conducă către o creștere umană mai amplă și orientată către succesul propriei revoluții.
Astfel putem descoperi că un suflet muncește, se angajează, creează, se bucură, ascultă, suportă, iubește alături de unul, mai multe suflete, că o nouă colectivitate de persoane poate naște pe baza unui suport solid, consolidat de o cunoaștere neformală, neacademică și nebirocratică care vine dintr-o sete profundă de redescoperire de sine și care poate fi comună tuturor celor care au făcut un pact tacit de bunăvoință și onestitate cu sine și cu lumea. Viitorul efort în fiecare dintre noi trebuie să conducă la reapariția și educarea valorilor proprii, autentice, profunde care de multe ori sunt necunoscute sau de neînțeles multora. Varietatea de valori ca și varietatea de emoții și sentimente ne obligă să nu absolutizăm nici o valoare dar să o integrăm și să o vedem ca o piesă într-un enorm puzzle unde fiecare individ aduce propriul contribut. Orice absolutizare determină corupția valorii în nonvaloare sau fanatism, iar de ism-uri cred ca am experimentat destul.
Noroc bun căci a preveni este posibil!
Elisabeta Petrescu
educăm - prevenim 
Multumesc Elisabeta ! Intr-adevar in acest secol al vitezei sufletul ramane de cele mai multe ori in urma corpului….de aceea avem nevoie de pauze de regasire 🙂 minunata explicatia „pieilor rosii” din articol : „Corpul nostru a călătorit prea repede încât sufletul nostru a rămas mult în urmă. Noi așteptăm încă să ne ajungă sufletul care era obișnuit să alerge în compania sufletului calului.” Dumnezeu sa te binecuvinteze !
Cristi are dreptate in ceea ce priveste „pauza pentru regasire”.
Traim in :”Era informationala” asa cum aprecia Robert T.Kiyosaki. Timpul se comprima, mancam rapid, iubim rapid, traim rapid….murim rapid. Secunda desi are fizic aceeasi dimensiune o percepem astazi altfel…. parca s-a devalorizat.
Facem si simtim multe deodata. Rezonante diferite la probleme diferite.
Sufletul ramane descumpanit, dezechilibrat si nu mai poate regasi echilibrul si vibratia naturala.
Reblogged this on cristiansabau.