DE LA AMOUR COURTOIS LA RELAȚIILE DE ASTĂZI de Nicolina Raimondo

Afinitățile în relațiile de cuplu    

luna_soareObservarea unor  modele diferite de echilibru relațional în interiorul cuplului consimte  să se vorbească despre afinități în loc de reciprocitate între feminin și masculin.

Egalitatea atât de revendicată de către feminismul ideologic în secolul XX ne-a făcut să uităm fecunditatea diversității și a complementarității punând femeia într-o condiție imitativă și nu pro-pozitivă de schimbare.

Dar, noul cadru de reflecție privind masculinul și femininul, cu valorizarea întâlnirii și a relației, înțelege reciprocitatea ca egalitate diferențiată, prin care fiecare acceptă celălalt pentru ceea ce este și nu pentru ceea ce ar dori să fie; este un important pas înainte în construirea relațiilor „realiste”, în care se iau în considerare conflicte și dificultăți care nu exclud, dimpotrivă, se reapropie de amour courtois.

louvre_amour_courtoisMăsura unei civilizații este de multe ori dată de importanța socială atribuită relației amoroase; atenția și respectul acestei relații a avut importante anticipări în epoca Creștinismului timpuriu (San Valentino), în amour courtois[1] din secolul al treisprezecelea și în epoca pasiunii romantice, a căror fructe au construit actuala posibilitate de liberă alegere a partenerului trecând de la obligația „să iubești pe cea/cel cu care te căsătorești” la posibilitatea „să te căsătorești cu cea/cel pe care o/îl iubești”, realizată în secolul XX.

La baza alegerii este un neexprimat criteriu de afinitate care nu aparține sferei „magice” a îndrăgostirii, dar este, mai degrabă, obiectul specific care trebuie adus la lumină în relația de îndrăgostire.

Conceptul de afinitate depășește rigidul criteriu bipolar: cel ce este afin este în posesia unor calități, pe care le apreciem pentru că ne lipsesc și ne completează, dar nu este neapărat într-o poziție de reciprocitate directă și univocă cu noi.

Relația amoroasă, nu poate fi statică pe baza unei reciprocități stricte, solicită evoluția subiecților în explorarea unui număr mai mare posibil de afinități elective, pornind de la cea care a permis îndrăgostirea.

În relația amoroasă este experimentată integrarea, disponibilitatea, dialogicitatea, recunoașterea, întâlnirea, medierea și complementaritatea[2], forme diferite ale dispozițiilor sociosolidale între persoane.

Principalele tipuri de afinitate întâlnite în relațiile de cuplu sunt:

1) Ceea ce leagă un partener atent și responsabil, dar defensiv și închis cu privire la exprimarea emoțiilor și a sentimentelor cu un partener generos și exuberant, capabil să implice și să tragă după sine în trăiri pline de încărcătură emoțională. Acest tip de afinitate generează relații de integrare.

2) Partenerul generos și captivant se poate lega cu un partener afectuos, stabil și fidel într-o afinitate de disponibilitate reciprocă.

3) Personalitatea afectivă învăluitoare, stabilă și fidelă se leagă într-o dialogicitate care se dezvoltă între limbajul său și cel a unui partener acut, inteligent, liber, dar care riscă singurătatea în viața lui mentală.

4) Subiectul creativ și inteligența sa activă (care îl duce la prezumție și mândrie), construiește o legătură de recunoaștere cu personalitatea introvertită și sensibilă ca a celui care trăiește valoarea smereniei și suferă din cauza unei stime de sine scăzută.

5) Umilul și sensibilul este deschis în întâlnirea cu energia și încărcătura unei personalități energice și active a cărei inițiativă transmite curaj și protecție și primește orientare.

6) O legătură de mediere se construiește între persoana activă și întreprinzătoare și o personalitate liniștită care trece limita în calm excesiv și lene.

7) Un partener calm și pacific, capabil să absoarbă tensiuni, construiește o afinitate de complementarietate cu un subiect agitat și anxios.

Traducere de Elisabeta Petrescu


[1] Nota trad. Îl găsim tradus rareori cu dragoste curtenească. Conceptul de amour courtois este  un termen creat de criticul francez Gaston Paris în 1883 pentru a indica concepția filosofică, conceptul literar și sentimental al iubirii, în epoca trubadurilor, poeți aflați la curțile provensale, și se bazează pe ideea că doar cei care iubesc au cu adevărat o inimă nobilă. Amour courtois a trubadurilor este un sentiment capabil să înnobileze și să rafineze omul. Naște ca o experiență ambivalentă bazată pe prezența dorinței erotice și a tensiunii spirituale. Deoarece în acea epocă căsătoria era văzută ca o afacere (în cazul căsătoriilor cu/între feudali) iar  dragostea idealizată era împotriva economiei utilitare a căsătoriei, amour courtois era o modalitate a nobililor pentru a-și exprima iubirea inexistentă în căsnicia lor. Amanții, în contextul de amour courtois nu făceau referire la sex, ci mai degrabă la implicarea emoțională.

[2] Nota trad. În contextul counseling-ului relațional de tip PREPOS, toți acești șapte termeni (integrarea, disponibilitatea, dialogicitatea, recunoașterea, întâlnirea, medierea și complementaritatea) trebuiesc citiți și interpretați în sensul afinităților descrise mai sus și nu în sensul fizic-literar al fiecărui cuvânt în parte.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: