Lună: iulie 2013

Counseling junior – Copiii învață ceea ce trăiesc de Doret’s Law Nolte

Tuturor celor care educă, indiferent de vârsta „copiilor” care trebuiesc educați.

Copiii învață ceea ce trăiescCopiii învață ceea ce trăiesc.
Dacă un copil trăiește în critică, el învață să condamne.
Dacă un copil trăiește în ostilitate, el învață să atace.
Dacă un copil trăiește în sarcasm, el învață să fie timid.
Dacă un copil trăiește în rușine, el învață să se simtă vinovat.
Dacă un copil trăiește în toleranță, el învață să fie răbdător.
Dacă un copil trăiește în încurajare el învață să aibă încredere.
Dacă un copil trăiește în corectitudine el învață dreptatea.
Dacă un copil trăiește în disponibilitate, atunci el învață să aibă credință.
Dacă un copil trăiește în aprobare, el învață să se accepte.
Dacă un copil trăiește în acceptare și prietenie el învață să găsească iubirea în lume[1].


[1] Poezie scrisă de Doret’s Law Nolte (1924 – 2005) – poetă americană, pedagogistă și profesoară. În 1954 a scris la o rubrică săptămânală dedicată consiliilor de familie, un poem care se adresează educației copiilor, „Copiii învață ceea ce trăiesc”.

 

Gânduri în câteva rânduri – 13 iulie 2013

Una dintre calitățile profesiei de counselor relațional/cavaler „al dragostei şi al vieții”, deasemenea posibilă virtute a ființei omenești este aceea de a şti să asculți. Mi-am permis să transcriu aceasta frază exprimată de Raimon Panikkar[1] într-unul din interviurile sale. De cele mai multe ori ascultarea nu coincide cu auzirea…
A ști să asculți este o mare artă, o mare disciplină (sādhana). Pentru că eu nu ştiu să ascult dacă sunt prea plin de mine însumi, dacă eu consider că deja ştiu răspunsul, dacă nu mă reduc la tăcere înlăuntrul meu şi nu ştiu să ascult dacă eu nu am respect. Deja nu ştiu să ascult dacă fac violenţa de a plasa ceea ce un om vrea să comunice într-un model prestabilit de mine. Tăcerea este golirea. Astăzi a ști să asculți este o mare înţelepciune. Se învăţa mult când se ascultă deoarece totul poate fi o revelaţie.


[1] Raimon-PanikkarRaimon Panikkar (1918 – 2010) a fost un filozof, teolog, preot şi scriitor spaniol, de cultură catalană şi indiană. Pe lângă faptul că a fost un preot catolic, a fost autorul a mai mult de şaizeci de cărţi şi sute de articole privind religia comparată şi dialogul interreligios. Pentru mulți dintre noi care l-au cunoscut personal sau prin audierea conferințelor sale, lecturarea cărților sale, a fost un Iluminat al secolului XX.

 

II. DICȚIONAR DE PERETE / CȂTE CEVA DESPRE RELAȚIE ṢI ALTE ACARETURI – în grija lui Elisabeta Petrescu


Dialogicitatea[1]
– un dialog este posibil atunci când există lucruri de spus și există un context în care se pot spune. Diada (sau grupul) dialogic reușește să discute despre orice, fără litigii sau să disperseze relația și fără să se îndepărteze unul de celălalt. Chiar și în fața atitudinilor sau opiniilor cele mai divergente este în măsură să facă distincția între cuvinte și fapte și să combine afecțiunea cu stima. Este antidotul evitării (vezi evitarea): fiecare se pune în joc fără tensiuni. Persoanele nu exprimă emoții impresionante și nici nu își permit să fie induse în eroare de manifestări ostentative, aparescente.

Distincțiaa. acea caracteristică care face ca o persoană să emeargă pentru o anumită proprietate. b. una dintre caracteristicile delirantului[2] care-l diferențiază de alte idealtipuri. Atunci când această distincție își asumă aspectul de snobism / descalificare față de alții, delirantul riscă izolarea. Distincția atrage invizibilul[3] prin recunoaștere, trezește interesul din partea adezivului[4] și angajează dialogicitatea.

Echivocul[5] – În general, există echivoc în comportament atunci când acțiunile nu sunt sinergice și orientate către același scop sau, în cazul în care sunt orientate către același scop, sunt efectuate în momente diferite și cu logici diferite sau exprimate cu emoții diferite. În echivoc nu se pot suprapune experiențele deoarece ceea ce se comunică în cuvinte are origine în stări mentale neexprimate. Nu este, așadar, înțelegere în realizarea activităților și a angajamentelor și în exprimarea energiilor revărsate de-a lungul unor binarii care nu se întâlnesc niciodată. O pereche (sau un grup) se confruntă cu o situație echivocă atunci când în interior nu este o înțelegere stabilă și o configurație definită, rezultatul alegerilor comune și acordate. Echivocul duce la căderea încrederii, la neîncredere, la controlul comportamentului altuia care vizează satisfacerea propriilor interese egoiste. De aceea, echivocul de multe ori se fixează în comportamente repetitive.

Evitarea[6]evitarea se datorează imposibilității de a împărtăși experiențe emoționale similare, dar în mod diferit asimilate și produce o distanță de indiferență. Diferența dintre sensibilitate și emotivitate consistă în profunditatea interioară total diferită atinsă de o experiență. Persoana sensibilă este invadată de emoțiile care le experimentează, persoana emotivă reacționează cu rapiditate în comportamentul său exterior fără a absorbi în profunzime emoțiile trăite. Persoana sensibilă se prezintă ca inhibată și jenată, persoana emotivă apare dezinhibată.

Intelectul a. Facultate esențială a naturii umane care acționează ca și cunoaștere discriminantă. Această cunoaștere poate ajuta la descoperirea că adevărata natură a lucrurilor este diferită de aparențele lor schimbătoare. Proprietatea sa intuitivă reușește să surprindă esența care este în interiorul lucrurilor și a evenimentelor. b. Instrumentul preferat al delirantului care se alimentează cu idei, concepte, intuiții, conexiuni. Intelectul armonizat are capacitatea de a unifica contrariile (a se vedea procesul de recunoaștere). Când intelectul intră în dialog cu afectivitatea readuce ființa în gradul de a descoperi noi nivele de libertate și de conștientizare (vezi procesul de dialogicitate).

Meditația – sistem tradițional complex de activare a contactului cu sine. Se referă la o activitate care implică corpul, mintea și spiritul. Adesea se referă la contactul între om, natură și cosmos. Este utilizată în multe tehnici tradiționale de căutare de sine. În yoga este o consecință a concentrării care, încă discontinuă și superficială, cedează locul fluxului constant și continuu al conștientizării față de obiectul meditației. Meditația pregătește contemplarea în care există o fuziune completă cu obiectul meditației.

Opoziția/opoziții[7] – se înțelege relația/relațiile care determină crize în cadrul grupurilor și a cuplurilor. Nu neapărat sunt origine de conflicte.

Protocolul – nu este contemplat în counseling deoarece determină o contradicție. Protocolul promovează etichete rigide, cerimonii fixe și reguli convenționale, counseling-ul eliberează persoana de măști construite de-a lungul anilor, prin originalitate, personalizând în funcție de nevoile clientului orice intervenție de counseling.  Însăși acordul între counselor și client este lipsit de protocol căci întâlnirea lor se desfășoară în interiorul unei dimensioni umane, paritare, în care orice tentativă de „a recita” a clientului este defilată tocmai pentru o bună restabilire a relațiilor clientului cu sine, cu familia, cu ambientul. Eventualele noi  reguli de conduită create pe tiparul clientului pot fi tranzitorii și au o orientare educativă, evolutivă, ele nepromovând formalitatea dar au rolul de a penetra pentru a scoate în evidență esența, adevăratul său profil profund uman și personal.

Recunoașterea[8] – este procesul prin care o persoană descoperă în celălalt aceleași experiențe trăite, chiar dacă traseul descoperirii este absolut diferit. Unul ajunge la recunoaștere printr-un proces intuitiv, înțelege ceea ce celălalt vrea să spună că trăiește, celălalt simte și își însușește unda emoțională care mișcă pe primul și o face proprie. Este antidotul echivocului, în sensul că permite o înțelegere profundă a mișcărilor interne, ale aspirațiilor, visurilor și întâlnirii valorilor fiecăruia.

Respirația – proces fiziologic prin care un organism viu este alimentat cu aer din exterior prin intermediul anumitor organe. Acest act se caracterizează prin profunzime, ritm, alternanță și timp. În tehnicile de counseling, în funcție de abilitățile în tehnici de respirație (set de practici care vizează gestionarea și armonizarea inspirației, expirației și reținerea respirației) ale counselor-ului, are funcția de a dezvolta capacitatea empatică.

Altele…

https://apreveniesteposibil.wordpress.com/2012/09/20/dictionar-de-perete-de-elisabeta-petrescu/

https://apreveniesteposibil.wordpress.com/2012/10/18/i-dictionar-de-perete-cuv%C8%83ntul-in-counseling-de-elisabeta-petrescu/


[1] DIZIONARIO ESSENZIALE DI COUNSELING – 2005 Editrice: Prevenire è Possibile

[2] Vezi articolul “Ideal-tipul sau fenomenologia unei emoţii” (16 ianuarie 2012)

[3]Vezi articolul “Ideal-tipul sau fenomenologia unei emoţii” (16 ianuarie 2012)

[4] Vezi articolul “Ideal-tipul sau fenomenologia unei emoţii” (16 ianuarie 2012)

[5] DIZIONARIO ESSENZIALE DI COUNSELING – 2005 Editrice: Prevenire è Possibile

[6] DIZIONARIO ESSENZIALE DI COUNSELING – 2005 Editrice: Prevenire è Possibile

[7] DIZIONARIO ESSENZIALE DI COUNSELING – 2005 Editrice: Prevenire è Possibile

[8] DIZIONARIO ESSENZIALE DI COUNSELING – 2005 Editrice: Prevenire è Possibile

Dar chiar m-am îndrăgostit? de Nicolina Raimondo

Îndrăgostirea nu este nici un proces voluntar, nici un proces ales: oricât s-ar stima o persoană nu ne putem îndrăgosti de ea cu forţa sau printr-un raţionament. Ne putem lega din interes (interes uneori nobil, dar de cele mai multe ori josnic), dar din interes nu ne îndrăgostim.

Îndrăgostirea este formată din diferite procese şi trece prin următoarele etape:

1) Atracţia
Atunci când izbucnește atracţia pentru o altă persoană încă nu o cunoaştem suficient şi cu siguranţă nu îi cunoaştem intimitatea. Pur şi simplu se declanșează un comutator care ne activează la o stare în plină formare de emoții, de dorințe, de energie, de rătăcire, de noi priorităţi. Şi de curtare.
Este o tensiune naturală fiziologică, psihologică şi existenţială.

Nimeni nu face înadins în a se simţi atras de un altul / alta deoarece imaginea frumuseții aprinde întotdeauna un proces de atenţie.
Dragostea și frumusețea se acompaniază întotdeauna consolidându-se reciproc. Atunci, cine se simte atras nu are vină, mai ales dacă în a îl atrage este o imagine fizică sau o dispoziție relaţională care provoacă printr-o formă de apel sau printr-un parfum plăcut care imită procesele comunicative ale feromonilor sau prin tonul vocii atractive sau printr-un mod interesant de a seduce .
Responsabilitatea seducției aparține în totalitate seducătorului care folosește, de multe ori cu iscusită viclenie, diferite moduri de a face şi de a fi, transformate în adevărate tehnici de relație, pentru a își afirma sinele său cu vanitate sau pentru a își exercita puterea asupra celuilalt.

2) Simpatia
Simpatia funcţionează pe baza similitudinilor sau afinităţilor elective. Este vorba despre acel proces prin care subiectul se recunoaşte în ceea ce trăiește celălalt şi îl simte similar sau analog.
Empatia trăirii celuilalt poate într-adevăr să se moduleze în simpatie, antipatie sau apatie.
În primul caz, trăirea celuilalt este conformă şi sintonică şi conduce la un sentiment interior de apropiere cu celălalt.
Este interesant de observat că, atunci când simpatia se bazează pe similitudine întăreşte caracteristicile personale şi, după puțin timp, nu mai exercită influenţă şi atracţie. Încet, încet se potolesc şi relațiile bazate pe această proprietate, se sting fără ca părţile să înţeleagă de ce.
Dacă în schimb, simpatia se bazează pe diferenţă şi pe afinităţi elective, trezeşte curiozitatea şi activează interesul. Prin interes sau mai bine zis prin dorința de a înțelege mai mult despre celălalt şi înţelegerea faptului de ce celălalt trezeşte curiozitate şi interes, simpatia se dezvoltă şi se articulează într-o relaţie de atracţie în creştere.

3) Interesul                                                                                                                                    

Presupune implicarea voinţei şi a intenţiei. Interesul este discriminanta între gelozia inutilă şi cea justificată în partener. De fapt, interesul poate fi guvernat de către subiect care poate să aleagă între a păstra aprinse propriile fantezii şi propriile dorinţe și faptul de a le lăsa să se stingă. Fără aprinderea interesului simpatia şi atracţiile micşorează. Atunci când nu se reuşeste să se guverneze interesul, de obicei din nevoie de afecţiune, simpatia riscă să se autoalimenteze chiar prin auto-amăgire şi făcându-și doar rău.

4) Fervoarea
Este punctul de sosire al mobilizării interesului.
Când atracția iniţială este reciprocă aprinzând o dorinţă în persoana care este curtată, se intră în domeniul fervorii care poate să ducă la iubire traversând prin poarta îndrăgostirii.
Faza fervorii, cea mai dulce, este un moment magic, care nu se întâmplă prea des în viață, este un moment de profundă mulţumire, de bucurie, de energie, de fantezie, de bunăstare și formează o comoară personală de care avem tendința de-a lungul timpului să ne amintim şi să ne plângem.
Zile magice în care sensibilitatea devine acută, senzualitatea explodează, fantezia şi energia preiau întâietatea.
Gândurile fervorii nu sunt niciodată transparente.
Persoana înfervorată nu „spune totul” celuilalt din teama de a vedea scăpând o emoţie încă instabilă.
La început, figura partenerului este ideală şi nu este făcută din materie, ci din pură abstracţie, apoi, încet încet, încep să se suprapună într-un lung proces de dispariție treptată a imaginii la persoana reală în carne şi oase, cea adevărată care exista deja înainte ca noi să o întâlnim, aceea cu propria ei istorie personală, cu caracterul său precis, cu propriile probleme şi cu propria interacţiune personală cu mediul care o înconjoară: devine o persoană reală.

Când fervoarea scade începe adevărata confruntare care duce:
– la îndrăgostire dacă acele aspecte care au atras iniţial considerate de simpatie, de vitalitate, de creativitate, de inteligență, etc … devin probe ale unui caracter cu adevărat stimulant.
– la ceartă chiar din gelozie sau revanșe deoarece acele aspecte rezultă enervante sau chiar incompatibile şi atunci vine prin urmare separarea.
Cuplul care rămâne în faza de fervoare rămâne capturat în propriul context.

5) Îndrăgostirea
Atunci când o persoană iubește vede frumos obiectul iubirii sale şi, atunci când vede frumoasă o persoană, înseamnă că simte în el chemarea de a iubi.
Îndrăgostitul dorește întotdeauna să fie cu persoana iubită, este transparent în declararea fiecărui gând, într-adevăr, îndrăgostiții își spun totul.
A iubi înseamnă „a da ce e mai bun din noi”, nu totul, pentru că totul include de asemenea și răul.
Ciclul îndrăgostirii nu este constant dar este în etape, descrește după care recrește.

Îndrăgostirea devine un proiect de viaţă atunci când persoanele ştiu de „ceea ce se îndrăgostesc” şi se acceptă pentru ceea ce sunt, fără îndoieli şi fără limite, şi mai ales fără speranţa secretă de a dori să îl schimbe pe celălalt.
Acest proces de discuţii este esenţial pentru a face să crească dispoziţiile în iubire în diferitele lor articulaţii.

A te îndrăgosti este frumos, a pierde îndrăgostirea este dezamăgitor.

Astăzi, problema cuplurilor tinere constă în lipsa de reflecţie cu privire la aceste etape. Ele rămân adesea în confuzia dintre dorinţa instinctivă de dragoste, atracție, fervoare şi îndrăgostire.
Traducere de Elisabeta Petrescu