Dar chiar m-am îndrăgostit? de Nicolina Raimondo

Îndrăgostirea nu este nici un proces voluntar, nici un proces ales: oricât s-ar stima o persoană nu ne putem îndrăgosti de ea cu forţa sau printr-un raţionament. Ne putem lega din interes (interes uneori nobil, dar de cele mai multe ori josnic), dar din interes nu ne îndrăgostim.

Îndrăgostirea este formată din diferite procese şi trece prin următoarele etape:

1) Atracţia
Atunci când izbucnește atracţia pentru o altă persoană încă nu o cunoaştem suficient şi cu siguranţă nu îi cunoaştem intimitatea. Pur şi simplu se declanșează un comutator care ne activează la o stare în plină formare de emoții, de dorințe, de energie, de rătăcire, de noi priorităţi. Şi de curtare.
Este o tensiune naturală fiziologică, psihologică şi existenţială.

Nimeni nu face înadins în a se simţi atras de un altul / alta deoarece imaginea frumuseții aprinde întotdeauna un proces de atenţie.
Dragostea și frumusețea se acompaniază întotdeauna consolidându-se reciproc. Atunci, cine se simte atras nu are vină, mai ales dacă în a îl atrage este o imagine fizică sau o dispoziție relaţională care provoacă printr-o formă de apel sau printr-un parfum plăcut care imită procesele comunicative ale feromonilor sau prin tonul vocii atractive sau printr-un mod interesant de a seduce .
Responsabilitatea seducției aparține în totalitate seducătorului care folosește, de multe ori cu iscusită viclenie, diferite moduri de a face şi de a fi, transformate în adevărate tehnici de relație, pentru a își afirma sinele său cu vanitate sau pentru a își exercita puterea asupra celuilalt.

2) Simpatia
Simpatia funcţionează pe baza similitudinilor sau afinităţilor elective. Este vorba despre acel proces prin care subiectul se recunoaşte în ceea ce trăiește celălalt şi îl simte similar sau analog.
Empatia trăirii celuilalt poate într-adevăr să se moduleze în simpatie, antipatie sau apatie.
În primul caz, trăirea celuilalt este conformă şi sintonică şi conduce la un sentiment interior de apropiere cu celălalt.
Este interesant de observat că, atunci când simpatia se bazează pe similitudine întăreşte caracteristicile personale şi, după puțin timp, nu mai exercită influenţă şi atracţie. Încet, încet se potolesc şi relațiile bazate pe această proprietate, se sting fără ca părţile să înţeleagă de ce.
Dacă în schimb, simpatia se bazează pe diferenţă şi pe afinităţi elective, trezeşte curiozitatea şi activează interesul. Prin interes sau mai bine zis prin dorința de a înțelege mai mult despre celălalt şi înţelegerea faptului de ce celălalt trezeşte curiozitate şi interes, simpatia se dezvoltă şi se articulează într-o relaţie de atracţie în creştere.

3) Interesul                                                                                                                                    

Presupune implicarea voinţei şi a intenţiei. Interesul este discriminanta între gelozia inutilă şi cea justificată în partener. De fapt, interesul poate fi guvernat de către subiect care poate să aleagă între a păstra aprinse propriile fantezii şi propriile dorinţe și faptul de a le lăsa să se stingă. Fără aprinderea interesului simpatia şi atracţiile micşorează. Atunci când nu se reuşeste să se guverneze interesul, de obicei din nevoie de afecţiune, simpatia riscă să se autoalimenteze chiar prin auto-amăgire şi făcându-și doar rău.

4) Fervoarea
Este punctul de sosire al mobilizării interesului.
Când atracția iniţială este reciprocă aprinzând o dorinţă în persoana care este curtată, se intră în domeniul fervorii care poate să ducă la iubire traversând prin poarta îndrăgostirii.
Faza fervorii, cea mai dulce, este un moment magic, care nu se întâmplă prea des în viață, este un moment de profundă mulţumire, de bucurie, de energie, de fantezie, de bunăstare și formează o comoară personală de care avem tendința de-a lungul timpului să ne amintim şi să ne plângem.
Zile magice în care sensibilitatea devine acută, senzualitatea explodează, fantezia şi energia preiau întâietatea.
Gândurile fervorii nu sunt niciodată transparente.
Persoana înfervorată nu „spune totul” celuilalt din teama de a vedea scăpând o emoţie încă instabilă.
La început, figura partenerului este ideală şi nu este făcută din materie, ci din pură abstracţie, apoi, încet încet, încep să se suprapună într-un lung proces de dispariție treptată a imaginii la persoana reală în carne şi oase, cea adevărată care exista deja înainte ca noi să o întâlnim, aceea cu propria ei istorie personală, cu caracterul său precis, cu propriile probleme şi cu propria interacţiune personală cu mediul care o înconjoară: devine o persoană reală.

Când fervoarea scade începe adevărata confruntare care duce:
– la îndrăgostire dacă acele aspecte care au atras iniţial considerate de simpatie, de vitalitate, de creativitate, de inteligență, etc … devin probe ale unui caracter cu adevărat stimulant.
– la ceartă chiar din gelozie sau revanșe deoarece acele aspecte rezultă enervante sau chiar incompatibile şi atunci vine prin urmare separarea.
Cuplul care rămâne în faza de fervoare rămâne capturat în propriul context.

5) Îndrăgostirea
Atunci când o persoană iubește vede frumos obiectul iubirii sale şi, atunci când vede frumoasă o persoană, înseamnă că simte în el chemarea de a iubi.
Îndrăgostitul dorește întotdeauna să fie cu persoana iubită, este transparent în declararea fiecărui gând, într-adevăr, îndrăgostiții își spun totul.
A iubi înseamnă „a da ce e mai bun din noi”, nu totul, pentru că totul include de asemenea și răul.
Ciclul îndrăgostirii nu este constant dar este în etape, descrește după care recrește.

Îndrăgostirea devine un proiect de viaţă atunci când persoanele ştiu de „ceea ce se îndrăgostesc” şi se acceptă pentru ceea ce sunt, fără îndoieli şi fără limite, şi mai ales fără speranţa secretă de a dori să îl schimbe pe celălalt.
Acest proces de discuţii este esenţial pentru a face să crească dispoziţiile în iubire în diferitele lor articulaţii.

A te îndrăgosti este frumos, a pierde îndrăgostirea este dezamăgitor.

Astăzi, problema cuplurilor tinere constă în lipsa de reflecţie cu privire la aceste etape. Ele rămân adesea în confuzia dintre dorinţa instinctivă de dragoste, atracție, fervoare şi îndrăgostire.
Traducere de Elisabeta Petrescu

Reclame
Acest articol a fost publicat în Articole. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Dar chiar m-am îndrăgostit? de Nicolina Raimondo

  1. Citind articolul acesta, mi-am adus aminte de un fragment din Patrick Suskind (Despre iubire si moarte) referitor la tipurile de relatii dintre doi indragostiti. Acolo, el spune ca „[D]aca iubirea e intemeiata pe reciprocitate, daca avem de-a face cu doi oameni care se iubesc, urmarile pentru mediul in care se misca acestia sunt mai putin periculoase,intrucat, in mare masura, cuplul se autoneutralizeaza. Din punct de vedere uman si etic, urmarile sunt totusi pe deplin regretabile: cuplurile de indragostiti inclina adesea spre un autism in doi (…) sau spre aroganta in doi (…). In ambele situatii ei sunt ca si pierduti pentru lume – fie ca, in contopirea cu celalalt si in suficienta lor, uita de tot ce e in jur, fie ca,orbiti cum sunt de sentimentul sublim al unicitatii legaturii lor, dispretuiesc lumea si pe toti ceilalti oameni care nu cunosc sfantul delir erotic, privindu-i, astfel, doar ca pe niste imbecili, carora le pot arata degetul mijlociu.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s