Lună: decembrie 2013

Femeia şi copacul de Puşa Roth

COUNSELING sub semnul muzelor

De când lumea şi pământul, omul a fost în continuă relație nu numai cu alte ființe dar şi cu natura necuvântătoare, natură care, cu cât devenim mai sensibili şi disponibili, nu ne oferă doar un decor, dar, puternice trăiri, relații fidele și imutabile. Citind acest fragment, acum, în prag de Crăciun, i-aș dărui un al doilea titlu: „O, brad frumos, tu ești copacul credincios…” (E. P.)

Femeia şi copaculFemeia și copacul (I)

Dacă gândurile s-ar transmite, lumea ar fi într-un război permanent sau într-o tăcere absolută. Sau, cine ştie, mintea omenească ar inventa filtre, capcane, gânduri ascunse de altele, într-o învălmăşeală pe care nimeni n-ar mai înţelege-o. Vă închipuiţi ce repede s-ar şti cum şi ce invenţie a mai născocit cutare, ce gândesc marile puteri despre celelalte ţări, ce promisiuni fără acoperire se fac? Am fi oare mai bogaţi, mai săraci, mai liniştiţi sau mai neliniştiţi ca oricând? Ea citise de curând un articol despre gâlceava gaiţelor – un fel de parlamentari ai pădurii – şi pe loc se gândi ce minunat ar fi să ştie numai cei de-o teapă cu tine ce vorbeşti. Dacă s-ar citi gândurile, cine ar mai putea avea micile lui secrete? Cred că ar fi o tristeţe infinită, oftă ea. Stătea pe marginea ferestrei, atârnându-şi privirea de copacul ce aproape năvălise în casă, şi un gând năstruşnic îi trecu  prin minte: dacă copacul acesta învaţă să vorbească, oare ce fel de conversaţie am putea duce? O să mă întrebe  de libertatea de opinie? De preţuri? O fi curios de ce sunt oamenii din ce în ce mai trişti? De ce tinerii pleacă, de ce pensionarii – majoritatea – au devenit umbre? O să vrea să afle de ce sistemul sanitar este o ruină, de ce stau oamenii la cozi pentru medicamente compensate, de ce învăţământul este aproape o figură de stil? Ce înseamnă mileniu şi ce noutăţi mai poate aduce el? O fi mai bun sau mai rău decât celelalte? Va dori să afle dacă politica e politică? Dar dacă pune întrebări despre politicieni şi despre averile lor apărute ca frunzele primăvara sau ca melcii după ploaie?  Poate vrea să-l duc la Parlament? Dacă stau să mă gândesc bine cred că s-ar mai găsi loc pentru un copac! Femeia era neliniştită şi-şi făcea o mie de gânduri. Oare ce ar putea să o întrebe copacul? Deodată se răsuci pe pervaz – locul de conversaţie – şi un zâmbet îi lumină chipul. Găsise în sfârşit răspunsul. O să vorbim – ea şi copacul – despre iubire. Se întristă însă şi îndoiala îşi făcu loc în inima ei. Despre iubire…? Păi ce, copacii ştiu să iubească? Şi cine mai are timp de iubire când ura ne-a pătruns oasele?! Simţi deodată o atingere uşoară pe mână şi privi cu surprindere în jurul ei. Copacul îşi plimba frunzele uşor, legănat, de parcă încerca să-i şteargă îndoiala. În acel moment a îngenuncheat-o un gând: dacă copacii iubesc?

Scris în nopţile de tranziţie, 22 nov. 2006

pusa rothPuşa Roth

 

Spre cucerirea unui NU … pozitiv de Giancarla Mandozzi

Spre cucerirea unui NU … pozitiv

nu pozitivA învăța să folosești în mod concret, corespunzător și cât mai natural un NU pozitiv este ca și cum ai escalada un munte, depășind în acest fel, în orice moment, dificultăți rareori previzibile și totuși implicite în condiția de adult.

Dar dacă rolul pe care îl avem este acela de educator, profesor, părinte, counselor …, un rol de la care alții așteaptă în mod legitim sprijin și îndrumare, atunci ne revin responsabilități suplimentare și, probabil, din acest motiv, reacția pe care o avem este aceea de a scăpa, de a dispărea, de a ignora acea voce interioară care ne conduce la a fi rezonabili, la angajament … și atunci ne exhibăm într-un „da”, neconvins și neconvingător.

Acel da, pronunțat sau subânțeles, implicit, în fraze complicate care vorbesc de „obstacole” amânate pentru ocaziile viitoare, are cu siguranță un efect, cum s-ar spune, soporific față de problemă: problema rămâne și cu siguranță se va întoarce „să muște”, dar deocamdată pacea este salvată și confruntarea mult temută cu interlocutorul nostru este evitată.

Și cum ne simțim în interiorul nostru? Aș spune că nu foarte bine, deoarece continuăm ore în șir să ne gândim la ceea ce s-a întâmplat, încercând justificări ale comportamentului nostru și găsind uneori unele chiar convingătoare, dealtfel suntem bine antrenați să le căutam. Dar să lăsăm scuzele deoparte, deşi ori de câte ori dăm din cap și acceptăm să ne declarăm de acord, să neglijăm o dificultate, este imposibil să depășim senzația de a fi acționat în mod necorespunzător, de aceea ne simțim neliniștiti și tocmai de aceea, deseori, acuzăm cu furie pe celălalt ca și cum el sau ea ar fi cauza slăbiciunii noastre.

Am putea spune de asemenea că, oricum nu ar servi la nimic să încercăm ca celălalt să înțeleagă că exagerează, că solicită prea mult, că viața îl va învăța că va trebui să se schimbe, da da… am putea să îi spunem, dar oricum nu ar fi suficient pentru a reuși să ne simțim bine cu adevărat.

Adevărul este, că de când eram copii, cuvântul NU nu ne-a mai plăcut; toți adulții, în familie, la școală, oriunde i-am fi întâlnit, erau gata să ne refuze orice cerere, iar maximul care ne era permis era de tipul: „o să vedem mai târziu dacă … „, și acel „dacă” era pentru noi supraîncărcat de comportamente impecabile, de la modul în care te angajezi în studiu, căci mai întâi este datoria și după aceea plăcerea … Acel NU a devenit parte din noi, îl avem înlăuntru după zeci de ani în care nimeni nu mai judecă sau evaluează munca noastră, ba chiar mai mult, nici măcar nu o mai observă; acel NU este încă răspunsul pe care credem că trebuie să ni-l dăm imediat nouă înșine pentru tot ceea ce ne place, pentru ceea ce dorim mai mult.

Suntem prizonieri ai unui încă neînțeles simț al datoriei și, pe deasupra, suntem și conștienți. Când suntem senini și relaxați reușim să distingem și să zâmbim acestei rigori „părintești” opresivă și obligatorie, reușim să ne gustăm distracția, dar atunci când suntem stresați, obosiți, grăbiţi, într-o stare proastă … totul devine complicat și atunci izbucneşte copilul din noi care a suferit acel NU, deci, în consecință, doar NU vrea să spună.

Cu toate acestea, un NU pozitiv este ca o peșteră plină de comori, nu este acel NU care ne-a făcut să suferim și care încă ne deranjează, e un NU care închide o ușă și deschide o alta, devine un NU care permite un DA la ceea ce cu adevărat contează, un NU care este întotdeauna urmat de o propunere pozitivă. Un NU pozitiv care devine un exercițiu de persuasiune, nicidecum o comunicare drastică și definitiv autoritară.

Cum am putea să delimităm în mod clar limitele între noi și interlocutor, cum am putea comunica însăși identitatea noastră, permițând interlocutorului nostru să recunoască înlăuntrul relației propria identitate, dacă noi nu am indica NU-ul nostru (unul sau mai mulți).

escaladare munteNU-ul pozitiv este diferit de agresivul NU! este altceva decât NU-ul ezitant, dealtfel unul și celălalt fiind cauze de relevante distorsiuni și neînțelegeri, este acel NU care, în mod natural, izvorăște din noi înșine, din sistemul nostru de reguli în ceea ce ne privește pe noi înșine cât și pe interlocutorul nostru .

În acest mod este ca și cum am fi escaladat cel mai înalt munte …

Urări de bine,

Giancarla Mandozzi

 

Traducere de Elisabeta Petrescu