12 ianuarie 2014
Întrebări…
«Mă regăsesc de foarte multe ori în situația în care spun un „da” ezitant în loc să spun un „nu” care să-mi aducă liniștea. Mă gândesc că poate mai există o cale acolo unde este de multe ori evident că drumul este închis. Asta înseamnă că nu am tăria necesară să întorc spatele unui prezent cu care m-am obișnuit și să încep altceva ce nu cunosc și de care îmi este frică?
Și de ce/de cine îmi este frică? Cred că după un studiu recent făcut printre români cei mai mulți se tem de boală/singurătate/sărăcie. Și mie îmi este frică de toate acestea. Vouă nu vă este frică? Cum scăpați de taoate aceste gânduri? Poate că ținându-ne mintea și timpul ocupat cu tot felul de îndatoriri/hobbiuri/preocupări. Aceasta să fie soluția să ne găsim liniștea, pacea? Dar bucuria cum o putem dobândi?? Cum putem să plutim în loc să mergem, să cantăm în loc să vorbim, să strălucim în loc să facem umbră pământului. Voi cum faceți să obțineți aceste trăiri?»
Luiza F. (Galați)
…și răspunsuri
Dragă Luiza, acest răspuns este împărtășit și de către Giancarla, autoarea articolului „Spre cucerirea unui NU … pozitiv”, (https://apreveniesteposibil.wordpress.com/2013/12/14/spre-cucerirea-unui-nu-pozitiv-de-giancarla-mandozzi/) căreia i-am tradus comentariile/întrebările tale.
O persoană care își face astfel de întrebări este deja o persoană care a intrat într-un proces de maturitate și nu doar de adultitate, acesta din urmă fiind doar un simplu proces fiziologic care, dealtfel, ne privește pe toți.
DA-ul ezitant, de multe ori, crea falsa cumsecădenie și confirmă brazdele așteptării celuilalt, brazde în care stăm din ce în ce mai incomozi. A avea curaj de a spune un simțit și profund NU, nu înseamnă a nu avea frică. E falsă ideea că frica are ca antidot curajul. Curajul conștient, sănătos, vine din inimă căci viața este o continuă alegere între frică și iubirea de aproapele nostru. „Coraticum” (lat.) sau „cor habeo” (lat.) este o virtute umană, „courage/agir avec le coeur”…
A recunoaște frica poate fi începutul procesului de responsabilitate, proces care conturează maturitatea individului. Dacă frica paralizează, devine maniacal obsesivă, deprimă, atunci poate e cazul ca persoana să se adreseze unui profesionist care să îi identifice ajutorul real, specific, iar acest lucru se poate face printr-un contact direct, protejat de alte contaminări de gândire. De aceea, în cazul counseling-ului, dialogul, prin definiție, privește doar diada client-counselor și nu client-public.
Frica obsesivă de boală este rezultatul unei identificări cu doar ceea ce reprezintă fizic individul. Astfel, devine vitală redescoperirea unei baze spirituale, bază care nu se întemeiază nici imediat și nici prin exersarea mecanică a unor rituri. Singurătatea poate fi privilegiul regăsirii de sine, dar, dacă acest sine are doar o delimitare corporală, deschiderea și antrenarea individului pentru descoperirea unui sine spiritual, profund, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, devine un obiectiv prioritar. Sărăcia… chiar suntem ceea ce avem? Dar cine suntem cu adevărat?
O viață fericită nu este o viață exaltată, este o viață plină de spirit interior. Atunci, acest spirit, ilumină, cântă, plutește căci nu este singur. Pentru mine, din propria simțire, aceste trăiri au lumina și claritatea dăruite de Domnul Iisus.
Oricum, fiecare are libertatea să își descopere propriul gust spiritual, gust fără de care viața rămâne doar filmul unor trăiri exterioare.
Elisabeta Petrescu
educăm - prevenim 