Lună: octombrie 2014

Liderul momentului

Sunt plecată din țară din 1998 și după studiile efectuate în Italia, patria de adopție, studii prin care m-am format și în calitate de educator (counselor relațional), am realizat, mai ales în desele călătorii făcute în țară, că primează succesul senzaționalului, fapt ce devine premiza nu doar simplelor căderi de stil dar și abandonării oricăror atribute educative.

Prea puțini sunt cei care consideră educația un element vital în ceea ce privește reconstrucția unei comunități.

Un om care promovează și susține ca prioritară educația, construiește temelia unui viitor în care speranța și încrederea sunt proporționale cu eforturile depuse de către întreaga comunitate. Doar cine este conștient de rolul profund al educației poate să garanteze dezvoltarea calității relațiilor umane, cheie esențială pentru schimbarea destinului unei țări. Cred că orice țară are nevoie, mai ales în acest moment, de lideri lucizi de realele greutăți, lideri care să răspundă apelului educațional prin solicitarea la stabilitate, coerență și măsuri reale. Indispensabili în promovarea și articularea acestor factori sunt „educatorii viitorului” care să fie conștienți de rolul comunicării în toate formele sale, de limbajul non-verbal, care să fie în măsură să sugereze, să conducă, să meargă alături de tineri, să împărtășească și să trezească în persoanele din jur așteptări pozitive și realizabile, care să interacționeze cu oamenii, să îi asculte pentru alimentarea unei sănătoase stime de sine.

În acest mod un lider și colaboratorii săi pot oferi comunității ceva ce e deasupra oricărei glorii terene și anume demnitatea sensului vieții.

Cesare Ripa_allegoria della dignità

E uman ca suporterii să susțină un lider prin sloganuri sau să prezinte diverse dorințe. E o datorie față de comunitate ca fiecare dintre noi să se întrebe cum poate contribui la realizarea unui program ce privește viitorul omenirii.

 

Cu prețuire,                                                                                                                          

Elisabeta Petrescu – counselor relațional

Despre Iubire: Dilige et quod vis fac de Elisabeta Petrescu

Sfântul Augustin spunea: Iubește și fă tot ce vrei.
A acționa cu iubire sau în numele iubirii înseamnă că ai prezent înlăuntrul tău îndemnul la responsabilitate față de tine dar și față de aproapele tău. Părintele (presupunem că este și matur, nu doar adult), poate dojeni copilul său, îl poate trage de urechi, e clar că gestul este un gest de iubire. Un counselor (persoana calificată în „artizanatul” relațiilor umane), un educator poate să aibă acțiuni aparent neplăcute clientului, client care de multe ori nu citește realitatea înconjurătoare decât cu ochii logicii simple, imediate și autojustificante. Uneori, amabilitatea, cumsecădenia, pot fi acțiuni lipsite de iubire dar pline de interes egoic (ex. negustorul față de client, personajele publice față de admiratori), interes în care capriciul, sentimentalismul devin manipulatoare și indicatoare de străzi false, lipsite de orizont.
Garanția și valabilitatea acțiunii este doar iubirea pe care o ai, o trăiești (a nu se citi „demonstrezi”) față de aproapele tău, fie el copilul tău, client, vecin, contact fb, etc. iar iubirea se dilată proporțional cu propria conștiintă și nu cu timpul, factor important dar de fundal.
Fără promovarea, dezvoltarea conștiinței de sine nu se schimbă nimic în jurul nostru, dar se consolidează improvizaţia, iresponsabilitatea, obsesia unei idei sclavă unui bine aparent dar otrăvitor în esenţă, fanatismul cauzelor pierdute, aroganţa ca lipsa unei inteligenţe sensibile, gratuitatea unui altruism necalificat, iresponsabil, înșelător și periculos, simpatii care rezonează în tonuri minore, indiferenţa ca și consecinţă a unui surplus de autoînduioșare, lipsa unei sensibilităţi inteligente și generoase, capabilă să susţină VIAȚA – proiect drag tuturor celor care nutresc un dram de dragoste pură de sine și de aproapele lor.
Susținătorii protagonismului (propriu sau a altora) sunt cei care dezvoltă sfera capriciului „pot/trebuie să fac ce vreau”, stradă de multe ori inconștientă, presărată de mulți „eu” îndărătnici, narcisiști și încăpățânați. De fapt, sfera capriciului contribuie la devalorizarea şi depersonalizarea individuală produsă de către, de acum destul de îndepărtată „industrie culturală”, care a produs omul ca şi o fiinţă generică, lipsită de conştiinţă individuală şi de iniţiativă morală autonomă, în concluzie uşor de manipulat.
E mai comod, aparent, să se prefere oceanul ignoranţei/necunoașterei din partea așa zisului om slab dar și a zisului om puternic. Cel slab cu scuza că nu poate (nevoile primare îl trag de pantaloni), cel puternic cu scuza că are altele de făcut (pură agitație fără sens dar care trebuie să îi consolideze falsa imagine de sine) și astfel cel de lângă noi se va revela un om eliminat ca şi conştiinţă de sine care nu coboară niciodată în profunzimea sa pentru a găsi propria sa umanitate şi autorealizarea sa ca persoană autonomă.
În numele iubirii orice transformare este posibilă, dar totul pleacă de la fiecare individ în parte, dealtfel nimic nu este brusc, nimic nu se întâmplă dintr-o dată.

Atunci, în numele iubirii, așa cum azi mă întreba în privat un contact fb, poţi să faci ce vrei, dar nimănui nu îi vei face rău.

Sant'Agostino