„Îmi arunc cârligul într-un mic izvor”

În câteva cuvinte acest cântec taoist oferă nuanțele relațiilor de integrare[1] și de complementarietate[2], relații care, în acest context individul le are cu sine. De ce? Sensul de vinovăție mărșăluiește în sufletul aceluia în care controlul îi limitează exprimarea emoțională și totodată îi înlătură liniștea sufletească. Tensiunea vinovăției se stinge printr-un gest de angajament lucid și de orientare a propriilor energii către un scop dinamic dar mai ales emoțional. Marele gol, rezultatul unei igiene mentale, devine un punct de plecare…

(Comentariul și traducerea de Elisabeta Petrescu)

Arunc înțelepciunea – repudiez cunoașterea

Gândurile mele rătăcesc în marele gol,

Gândurile mele rătăcesc în marele gol.

Să mă căiesc întotdeauna de răul comis

Nu m-ar ajuta să aduc pacea în inima mea.

Îmi arunc cârligul într-un mic izvor

Dar bucuria mea este ca și cum aș avea o împărăție.

Îmi despletesc părul și mă îndepărtez cântând

Cele patru frontiere răspund refrenului meu

Și iată cum îmi zice cântecul 

Gândurile mele rătăcesc în marele gol.

Cântec taoist (230 d.Hr.)

---

[1] Integrarea este atingerea echilibrului între emoționalitate și control. Este capacitatea de a funcționa împreună, de cooperare, care se bazează pe o înțelegere reciprocă, electivă și care se îndreaptă înspre un obiectiv comun depășind diferențele individuale.

[2] Fundalul complementarității este liniștea și realismul. Devine antidotul dezamăgirii pentru că nu se bazează pe așteptări fantastice. Este un întreg de armonie pașnică și responsabilitate și este posibilă cu ajutorul prezenței unei apărări bine construite.

 

• COUNSELING sub semnul muzelor