DESPRE PERSONOLOGIE

 

Propunere pentru discutarea utilizării în counseling a termenului personologie în locul termenului psihologie – de Vincenzo Masini și Rita Gherghi

Termenul personologie este atribuit de obicei psihologului Henry Murray[1] care l-a folosit în 1938 pentru definirea unei ramuri a psihologiei care se ocupă cu studiul personalităţii. Termenul are origini diferite şi se găseşte în acele părţi ale gândirii filosofice care pot fi rezumate ca şi „filozofie a persoanei.”
Prin personologie se poate înţelege, în sens strict, o doctrină care centralizează în conceptul de persoană sensul realităţii. Este personologie orice ştiinţă care revendică demnitatea ontologică, gnoseologică, morală, socială, spirituală şi relaţională a persoanei, împotriva negărilor materialiste şi de asemenea împotriva antitezei sale intelectualistice, sau mai bine zis dispunerea gândirii să se ipostazieze pe sine însăşi ca pe un absolut, lipsit de persoana care gândește acel gând.

Dervish de Ammar Alnahhas

Prin urmare sunt persoanele „umane” sau „spirituale” care gândesc gândul, ca în cazul în care dimensiunea spirituală este superioară şi mai extinsă decât cea umană, aceasta trebuie să fie cel puţin „persoană” sau să aibă o extindere mai amplă a „persoanei”.
O contribuţie importantă conceptului de personologie provine de la Şcoala de la Frankfurt[2]. Adorno[3] şi Horkheimer[4] trec de la acest concept pentru analizarea devalorizării şi depersonalizării individuale produsă de către „industria culturală[5]” care a produs omul ca pe o fiinţă generică, lipsită de conştiinţă individuală, de iniţiativă morală autonomă şi uşor de manipulat.
Personologia dezvoltată la Frankfurt repune în centru un om dealtfel eliminat ca şi conştiinţă de sine, un om care nu coboară niciodată în profunzimea sa pentru a găsi propria sa umanitate şi autorealizarea sa ca persoană autonomă.
Recent Axel Honneth[6], sociolog al Şcolii din Frankfurt, pune accentul pe conceptul de „recunoaştere” pentru a discuta despre disconfortul produs de lipsa de recunoaştere a revendicărilor referitoare la identitatea personologică şi nu doar de revendicările raţionalist – utilitariste.

Formula lui Rosmini[7] este, în acest sens, semnificativă: „Aceea ce este, dar nu este persoană, nu poate exista fără prezența unei alte persoane”. Astfel rezumă viziunea personologică în toată integritatea sa: „ființa în principiu este personală şi tot ceea ce nu este personal în ființă este derivat de la persoană, ca mijloc de manifestare a persoanei şi de comunicare între persoane”. „Persoana” este un individ în carne şi oase dotat cu demnitate, cu gândire, în relaţie cu ceilalţi, cu istoria, cu structuri socio-religioase, cu transcendentul, cu propriul sine.
Chiar şi definiţia fenomenologică propusă de Edith Stein[8] „persoanei” este extrem de utilă: „Persoana este un subiect de o viaţă egologică actuală, care are un corp şi un suflet … dotată de un caracter şi care dezvoltă calităţile sale sub efectul circumstanţelor externe şi care, în aceasta devoltare, desfaşoară o înclinaţie originală.” Dezvoltarea persoanei este un proces de auto-cunoaştere de sine şi de cunoaştere a persoanei străină de scopul cunoaşterii de sine. Ontologia Existenţei este prin urmare subordinată a aceea a Ființei. Existenţa vine de la ex-sistere, adică „ceea ce vine de la …” şi „care îşi găseşte fundamentul pe/în …”. Fiinţa Umană există în funcţie de traseul constiinţei pe care îl aplică în devenirea ca persoană.

De aceea se poate argumenta că conceptul de uman precede conceptul de persoană, aşa cum şi conceptul de umanitate precede conceptul de personalitate. Fiinţa umană devine persoană în evoluţia sa şi nu tuturor fiinţelor umane le este dat, din motive genetice, economice, relaţionale, sociale şi politice să îşi poată dezvolta pe deplin structura lor personologică. Identitatea biologică precede conștiinţa şi conștiinţa precede personalitatea. Ştiinţa personologică tinde să urmărească fiecare germen de „persoană” în creaturalitatea pe care o întâlneşte cu scopul de a o identifica şi de a îi oferi demnitate.
Deci prin urmare este o ştiinţă diferită de psihologie. De fapt psihologia studiază comportamentul indivizilor şi procesele lor mentale. Astfel de studiu se referă la dinamicile interne ale individului, la relaţiile care există între acesta din urmă şi mediul înconjurător, comportamentul uman şi procesele mentale care există între stimulii senzoriali şi răspunsurile corespunzătoare.

Chiar dacă provine din termenul grec psyché psihologia nu este studiul spiritului sau al sufletului dar, adaptându-se noilor perspective, a devenit studiul minţii. De fapt există psihologia umană şi psihologia animală, sau psihologia diferitelor forme ale minţii.

Aplicaţiile personologiei ating următoarele domenii:
1) etică: unde persoană, raţionalitate şi libertate se trasformă una în cealaltă cu dublul imperativ „să se acţioneze în conformitate cu conştiinţa şi să se formeze o conştiinţă.”
2) estetică: acolo unde poeticul universal este văzut, nu ca și conformare a operei la așa zisă „frumuseţe ideală”, sau la un tip intelectiv de frumuseţe, dar ca și conformare a operei la singularitatea expresivă, având ca și consecinţă caracterul unicității, al originalității, al noutății produsului artistic ca și manifestare a unei intimități în profunzimea simţirii sale. Așa deci, frumoasa operă, pentru singularitatea sa expresivă, partecipantă a aceleași singularităţi a persoanei, devine un imperturbabil termen de o valoare nepreţuită.                 3) social: raportul social, care este endogen în persoană, din punctul de vedere al personologiei nu se configurează niciodată în sensul că persoana este funcţie a ordinului coasociat, dar în sensul că este ordinul coasociat funcţie a persoanei. Societatea oferă un scop persoanei şi nu invers.                                                                                                             4) educativ: în persoană, valoarea educativă este pentru dezvoltarea a ceea ce „este doar al individului”, sursă de demnitate şi responsabilitate morală.                                                      5) relaţională: deoarece personologia nu aspiră să construiască în mod abstract personalitatea „normală”, dar ea tinde să prevină coincidențele negative care o pot denatura şi devia de la dezvoltarea sa, să sprijine dificultăţile sale şi să servească la dezvoltarea conştiinței sale.

Nota traducătorului

[1] Henry Alexander Murray (New York, 13 mai 1893 – 23 iunie 1988) a fost un psiholog american care a studiat necesitățiile ființei umane

[2] Şcoala din Frankfurt a fost fondată de filozofi neo-marxiști în 1923 cu numele de Institutul de Cercetare Socială la Universitatea din Frankfurt. A fost modelată după Institutul Marx-Engels din Moscova. Odată cu ascensiunea nazismului, „Şcoala de la Frankfurt” a fugit din Germania, stabilindu-se la Geneva pentru un an, iar apoi s-a mutat temporar la New York ca afiliată a Universitatii Columbia.

[3] Theodor Ludwig Wiesengrund Adorno (11 septembrie 1903 – 6 august 1969) a fost un filozof, sociolog,  muzicolog și compozitor german. A fost un membru al Școlii de la Frankfurt alături de Max Horkheimer, Walter Benjamin, Herbert Marcuse, Jürgen Habermas și alții.

[4] Max Horkheimer (Stuttgart, 14 februarie 1895  – Nürnberg, 7 iulie 1973) a fost un filozof și sociolog german.

[5] Vezi http://ro.scribd.com/doc/72370832/Industria-culturala#scribd

[6] Axel Honneth (Essen, 18 luglio 1949) este un filozof german; Director al Institutului de Cercetări Sociale, este considerat cel mai important filozof al generației a treia a Școlii de la Frankfurt (după prima generație a lui Max Horkheimer și Theodor Adorno și a doua a lui Jürgen Habermas).

[7] Antonio Francesco Davide Ambrogio Rosmini Serbati (Rovereto, 24 marzo 1797 – Stresa, 1º luglio1855) a fost un filozof și preot italian.

[8] Edith Stein (Breslavia, 12 ottobre 1891 – Auschwitz, 9 agosto 1942), este o gânditoare de origine evreiască convertită la catolicism; Sfânta Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein) a fost canonizată de papa Ioan Paul al II-lea în 1998.  Un an mai târziu, în 1999, acelaşi Ioan Paul al II-lea a proclamat-o patroană a Europei.

*Imaginea publicată reprezintă unul din tablourile dedicate dervişilor de către Ammar Alnahhas, pictor sirian stabilit în România.

Traducere de Elisabeta Petrescu

4 gânduri despre „DESPRE PERSONOLOGIE

  1. Da, mi-a placut foarte mult articolul si noua tendinta de centrare a studiului pe persoana, si nu pe o idee generala, pe psyche. Poate in ultima vreme studiul oamenilor a pacatuit prin ancorarea in niste concepte generale, pe generalitati, uitand lucrurile practice si individul. Ideea filosofiei la greci era aceea de centrare pe individ, pe acumularea de cunostinte care il pot educa pe el, care il pot transforma pe el, in mod special, pe individ. Grecii considerau ca a citi mult si fara de folos sau fara aplicatii practice asupra propriei tale fiinte este ca si cum ai manca mult, fara sa digeri nimic spre folosul tau. Chiar si ideea de filosofie, deunazi, scria Andrei Plesu, ca aceasta trebuie sa urmareasca fiecare individ in parte si ca actuala filosofie pacatuieste prin idealurile de a atinge generalismul. Or, filosofia nu ar trebui sa fie nimic altceva decat o modalitate de desarvarsire a fiecarui individ, si nu un summum de cunostinte generale, de concepte si de istorie a tuturor conceptelor filosofice.

    Persona si personologia imi aduc aminte de o carte de psihologie editata prin anii 1920 ce am reusit sa o citesc prin 1988-1989 din biblioteca unui profesor, personala, ce avea multa carte interzisa in acea epoca, printre care si carti ce au fost in biblioteca lui Nicolae Iorga si care au fost salvate de la foc. Nu am fise si nu am pastrat nimic din aceasta carte, insa, in ea, se facea o analiza foarte frumoasa si consistenta asupra conceptului de persoana, cuvant ce ar veni din grecesul „persona”, acea palnie ce o foloseau actorii greci cand isi jucau rolul in scena. Fiecare om are propria sa „palnie” prin care se remarca, prin care se face inteles, ce il deosebeste de toti ceilalti, ce il face unic. Ei, se pare ca de la „palnia” cu care actorul reusea sa se faca auzit, ulterior, prin „metaphora”, s-a ajuns la individualizarea si particularizarea individului. (Aceste idei mi-au ramas, intrucat m-au impresionat si le-am folosit in teza de definitivare ca pedagog, in 1992.)

    Din referintele ce le-am citit intr-o carte a lui Nicolae Saftoiu, grafician si plastician, cel ce a facut bancnotele romanesti aflate in circulatie astazi (un moneymaker, cum este denumit), sunt in cautarea unui titlu de carte, „Pelerinul Kamanita”, un misionar crestin plecat sa crestineze pe budisti, insa care s-a intors convertit la budism. Inteleg ca aceasta carte a fost premiata si cu Nobel pentru literatura in anii 1917.

    Urmaresc cu placere randurile Dvs. si va doresc un an nou plin de bucurii spirituale.

    Cu stima,
    Constantin SAVIN
    PS: Si nu ma pot abtine sa nu fac inca o mica adaugire: Inainte de 1989, profesorul universitar de pedagogie George Vaideanu, intr-o conferinta ce a tinut-o la liceul in care eram, a dorit sa precizeze diferenta dintre „cu stima” si „cu respect”. Daca respectul trebuia sa il acorde fiecarei persoane din nomenclatura comunista de atunci, tuturor celor ce nu stiau carte, insa erau pe pozitii inalte, stima nu intelegea sa o arate decat persoanelor ce o meritau, intrucat, stima vine din latinescul „estimare”, a pretui, prin „comparare”, din latinescul „comparare” ajungandu-se la „a cumpara”.

    1. Constantin,
      îti mulțumesc pentru intervenția ta care sper să fie începutul unui dialog …uman, educativ pentru noi și cei care ne înconjoară. Ai făcut primul pas, îți face onoare acest gest de “curaj” care sper să fie exemplu și pentru alții. Suntem amândoi iubitori de autonomie de gândire iar autonomia este privilegiul persoanei: acel individ care a construit în jurul său relații umane non opoziționale în urma unui proces de auto-educare și auto-formare. Tuturor iubitorilor de autonomie dedic un vers dintr-o carte foarte dragă mie: Bhagavad Gita care este supranumită în Occident Evanghelia hindușilor.

      „Fericiți sunt acei razboinici cărora se prezintă ocazia de a combate o prețioasă batalie. Pentru ei porțile cerului sunt larg deschise.”
      Bhagavad Gita II,32

      Sunt iubitoare a întregii culturii orientale dar m-am specializat în cultura Indiei antice. Cu toate acestea am simțit că studiul m-a facut să apreciez și să doresc să cunosc mai mult decât mi s-a oferit cunoașterii cultura creștină, în parte dezbracată de instituționalism. Budismul are fascinul său și poate să ne ofere excelente reflexii dar în codul nostru genetic avem un limbaj centrat pe inimă și circular ca orice traseu emoțional complet. Mulți misionari creștini au devenit temelie la acea punte necesară între cultura occidentală și cultura orientală. Printre aceștia, Henri Le Saux (Swami Abhishiktananda) – călugăr benedectin şi sannyasin și prietenul său – părintele Bede Griffiths (acesta a făcut și un comentariu la Bhagavad Gita). La începutul uneia din cărțile sale, Le saux scrie: „Am plecat în India ca misionar pentru a îl face cunoscut pe Isus Hristos poporului hindu. Mulțumesc poporului hindu pentru că m-a ajutat să îl cunosc pe Isus Hristos.”
      Isus Hristos, fiul lui Dumnezeu. Isus Hristos – Persoana prin excelență.
      Mă bucur de sintonia creată și sper ca aceasta sintonie să invite și alte persoane pe viitor într-o comuniune de suflet și de intelect. Oricum, cum spune Lao-Tse, orice călătorie începe cu un singur pas.

      Impărtășesc conceptul de stimă…
      Cu afectuoasă reciprocitate,
      Elisabeta

  2. Intr-o abundenta de informatii privind „persoana”, mai mult „tehnice”, profesionale, m-a impresionat in mod placut aparitia cuvantului „suflet”. Chiar si o persoana cu o formatie tehnica, matematica – sunt inginer, vedeam acest termen ca fiind mai mult „poezie”.
    Articolul mi-a amintit de o lectie de filosofie din facultate, cu domnul Iorga, de la Universitatea din Galati (vorbim de sfarsitul anilor ’80!). O studenta, s-a exprimat, intr-un anumit context, astfel: ” …am ascultat fara sa vreau.” De la aceasta afirmatie, s-a pornit o discutie, incredibila mi s-a parut, chiar si atunci, despre a auzi si a asculta, a privi si a vedea…
    De multe ori, distingem culorile, dar nu sesizam nuantele.
    Articolul tau este plin de nuante.

    Toate cele bune si succes. Intr-o societate intre alb si negru.

  3. Un răspuns pentru Constantin Savin

    Stimate Savin, îmi exprim acordul total în cazul în care spuneți că filozofia actuală păcătuiește în deriva ei către generalism. Pentru prea mult timp filozofia a fost considerată în mod eronat o materie abstractă, pur teoretică, şi de prea mult timp, filozoful s-a redus la faptul de a fi un simplu profesor de istorie a filozofiei.
    În realitate, filozofia a fost dintotdeauna, din timpuri imemoriale, acea știință care s-a ocupat de problemele reale ale omului şi în special ale „relaţiilor umane”, atât cele interindividuale cât și relația individ – stat, subiect – natura înconjurătoare, cât și de relația cu Transcendentul. Printre altele, cred că realitatea de astăzi are o mare nevoie de a redescoperi conceptul de „persoană”, deoarece, în opinia mea, trăim într-o lume din ce în ce mai plină de subiecte generice şi superficiale, cu o capacitate mică de conştientizare şi din în ce mai săracă de „persoane”; trăim într-o lume în care, pentru acest motiv, celălalt este din ce în ce mai redus la un simplu instrument al similarului său, sau ignorat sau văzut ca un adversar. Lipsește complet acel concept de a face parte dintr-o totalitate. Este din ce în ce mai multă nevoie să ne amintim că omul este constituit din relaţia cu un altul diferit de sine şi de la care primeşte consistenţa sa; această relaţie este de așa natură că devine temelia unei realități unice şi irepetibile care are loc numai în comuniune. Termenul persoană înseamnă, în această optică, o capacitate de relație şi o deschidere către celălalt, însă ireductibilă contextului material şi fizic – biologic, de care este bine caracterizată. Persoana este o unicitate spirituală care are nevoie de corpul său pentru a comunica şi a acţiona în viața de zi cu zi, o spiritualitate care se manifestă prin intermediul corpului său, cu care devine un tot unitar. Da, astăzi este tot mai necesar centrarea studiului privind „persoana”, iar vechea idee a filozofiei grecești de a se centra pe individ ca să-l ajute să se transforme în persoană trebuie din nou să emeargă pentru a ajunge într-o zi să ilumineze inima omului.

    Counseling-ul relațional a redescoperit această valoare enormă și cred în mod ferm că persoanele care au credinţă în această valoare trebuie să muncească pentru ea, pentru că acest lucru înseamnă să contribui pentru binele societăţii şi a calităţii vieţii. Drumul este lung şi cu siguranţă deloc uşor, dar merită efortul pentru realizarea acestei valori.

    Cu stimă,
    Rita Gherghi

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: