În calitate de observator dar și în calitate de profesionist, observ că în România există o adevărată industrie a relațiilor de dependență, relații favorabile oricărui tip de disconfort, opoziție sau/și în cel mai rău caz conflict interior.
Aspirăm la civilizație? Atunci, pentru că suntem în campanie electorală, avem libertatea să o votăm alegând un candidat pe măsură.
Gradul de civilizație al unui candidat se vede după decența afișată în campanie, după cum folosește campania ca oportunitate de conștientizare a poporului, după cum evită elegant clasicele pârghii de manipulare a maselor. După timpuri tumultoase, dezordinate și confuze s-a creat necesitatea unui învingător care să remotiveze oamenii dezgustați până acum de scena politică. Un învingător cu o mare forță exemplară în echilibrul pe care îl manifestă. Un echilibru care trebuie să fie cheia pentru viitorul unei națiuni și a carei forță, susținută de o „elită de caractere”, poate fi o lectio magistralis pentru un popor unde, din păcate, sunt din ce în ce mai rare cumpătarea, pudoarea, chibzuința.
Cum văd viitorul în România noastră?
Consider că promovarea unei noi conștiințe de sine este prima urgență care trebuie să pătrundă orice structură socială, orice individ. Doar o nouă constiință de sine poate însoți cu succes procesul de renaștere în România, proces lung, dar necesar vitalității națiunii. Ajutorul consistă în formarea operatorilor educaționali care să individueze și să lucreze pe nevoile reale ale persoanelor și nu pe nevoile visate, sugestionate de bombardarea fără criteriu cu informații. Un popor care își recapătă luciditatea își mărește gama de posibilități și soluții, își reprinde posesia propriului timp vital – energie fundamentală în accelerarea noilor pași ai schimbării.
Ceața valorilor poate fi îndepărtată de către o fermă „elită de caractere”. Spun „caractere” și nu „intelectuali” deoarece ființa umană este caracterizată de inteligențe multiple, inteligențe care, reconsiderate și dezvoltate ca potențial personal și unic, atrag respectul diversității către orice individ. Pentru armonizarea unui popor e nevoie de premierea valorilor umane ca de exemplu afectivitatea, fidelitatea, generozitatea, capacitatea de a îi învăța pe alții, smerenia, curajul, implicarea emotivă a semenilor în proiecte de viitor, capacitatea intelectivă.
Propagarea istorică a mecanismului de ierahizare a valorilor descalifică unele și absolutizează altele iar, pentru că există oricum o lege de compensare, istoria ne-a demonstrat că orice absolutizare conduce la devalorizarea și/sau la degradarea valorii în sine. Pe fundalul ierarhizării se naște derâderea, ambiția peste măsură, demotivarea și indiferența, invidia, megalomania, exaltarea.
Argumentul cel mai delicat este acela al confruntării cu analfabetismul spiritual existent nu doar pe teritoriul țării noastre, analfabetism care este o continuă sursă de ură și conflicte. Fără a fi originală, preiau și susțin o teorie a unei noi școli de gândire încă nepopulară în Occident.
Ar fi mult mai bine pentru toți cei care se află în procesul de creștere dar și pentru mulți dintre cei care au o vârstă adultă să li se ofere posibilitatea de revizuire a oricărui Crez existent. Oricărui tânăr ajuns la perioada maturității, să i se acorde libertatea de a alege sau nu de a adera la un Crez, Crez pe care îl simte în acord cu propria personalitate, cu propriul gust spiritual.
Oricare guvern, mai ales în aceste momente de intense tensiuni pe fundal religios, poate contribui la stoparea regresului antropologic prin introducerea în primii ani de școală a orelor de religie, ore care să fie împărtășite de persoane nepărtinitoare, capabile să transcindă apartenența lor religioasă și care să explice în mod corespunzător orice cult religios, aprofunzând la fiecare Crez în parte calități și defecte.
Personal cred că, a vorbi de/și/în numele lui Dumnezeu semnifică o îndreptare în direcția Lui iar cei care simt nevoia să meargă în această direcție, în mod inevitabil, se întorc la chipul și asemănarea Sa, la acei parametri de existență reală, de conștiință și fericire pură. O existență care să presupună responsabilitate și angajament, o conștiință care să solicite cunoaștere, profunzime și sensibilitate, încoronate de sperata fericire pură – desenul continuu al disponibilității între bucurie și iubire umană.
Deocamdată, mulți sunt acei care cresc la școala de panem et circenses iar consecința este aceea de a da cu multă ușurință o lectură grosolană tuturor lucrurilor. Un progres real solicită o rafinare a inimii și a minții. De aceea, consider că realizarea acestui proces nu mai poate fi un lux, dar ar trebui să devină o necesitate.
Elisabeta Petrescu
educăm - prevenim 