Categorie: CONTACTUL CU SINE, MEDITAȚIE, SPIRITUALITATE

Gânduri în câteva rânduri – 16 noiembrie 2014

Omul învingător este cel care aspiră înlăuntrul său spre natura divină 

GUSTAVE DORE' - GESU' IL MESSIABhagavat spuse: Lipsa de frică, purificarea existenţei, statornicia în cunoaşterea spirituală, caritatea, controlul de sine, sacrificiul, dreapta învăţătură, austeritatea, dreapta purtare; non-violenţa, iubirea de adevăr, lipsa mâniei; renunţarea, seninătatea, neclevetirea, compasiunea, nerâvnirea; blândeţea, modestia și hotărârea fermă; tăria, iertarea, forţa morală, puritatea, lipsa invidiei şi a setei de onoruri; Bhārata, toate acestea sunt calităţi trascedentale ale oamenilor virtuoși, ale acelor născuţi din natura divină.

Bhagavad Gītā[1] XVI, 1-3


[1] Bhagavad Gītā – „Cântarea lui Dumnezeu” sau „Cântecul divin” este un vechi text epic sanscrit din Mahābhārata. Este cea mai populară, iubită și comentată scriptură orientală. Poate fi considerată un manual de viață deoarece înfruntă teme spirituale de valență universală. Mari personaje ale istoriei universale și-au inspirat viața din învățămintele acestui text. Dintre aceștia amintim pe Carl Gustav Jung, Mahatma Gandhi, Albert Einstein, Herman Hesse, Rudolph Steiner, Ralph Waldo Emerson, Aldous Huxley, Sri Aurobindo, Henry David Thoreau, Vivekananda.

 

Fii fericit acum de Maica Tereza de Calcutta

Fii fericit acum …

Nu aștepta să termini facultatea, să te îndrăgostești, să îți găsești un loc de muncă, să te căsătorești, să ai copii, să îi vezi la casa lor, să pierzi acele zece kilograme în plus, să sosească mai repede seara de vineri sau duminică dimineața, să vină primăvara, vara, toamna sau iarna. Nu există nici un moment mai bun pentru a fi fericit. Fericirea este o călătorie, nu o destinație. Muncește ca și cum nu ai avea nevoie de bani, iubește ca și cum nimeni nu te-a rănit în dragoste și dansează ca și cum nimeni nu te-ar vedea.

Adu-ți aminte că pielea se zbârcește, că părul albește și că zilele devin ani. Dar cel mai important lucru este mereu același: forța și convingerea ta nu au vârstă. Spiritul tău este capabil să șteargă orice urzeală. Un obiectiv împlinit este un nou început iar în spatele fiecărui rezultat există o altă provocare. Atâta timp cât ești în viață, simte-te în viață. Mergi mai departe, chiar și atunci când lumea se așteaptă să renunți.

Maica TeresaMaica Tereza de Calcutta – născută Agnesë Gonxhe Bojaxhiu, (n. 26 august 1910, Skopje, Macedonia – d. 5 septembrie 1997, Calcutta, India), călugăriță catolică de origine albaneză care a fondat ordinul Misionarii Carității în Kolkata (Calcutta), India în 1950. Timp de peste 45 de ani, ea a îngrijit săracii, bolnavii, orfanii și muribunzii, conducând și extinderea Misionarilor carității, mai întâi în toată India, apoi și în alte țări. A întemeiat ordinul „Misionarele Carității”. A primit Premiul Nobel pentru Pace în anul 1979. A primit D.D.h.c. (Doctor of Divinity honoris causa) de la Universitatea din Serampore. A fost beatificată de Biserica Catolică în 19 octombrie 2003. (Sursă Wikipedia)

 

Traducere de Cleopatra Bitescu

Iată Omul! – de Oxana Silviu Dachin

Cum s-o fi simțit Isus Hristos, omul, ascultând primul discurs care începea cu „Noi, oamenii…”? Dintr-odată e inclus în aceeași „echipă” cu Adam „căzutul”, cu Cain „decăzutul”, cu soția lui Noe, stană de sare, cu Iuda, cu mine… Dar de ce nu aș gândi altfel? Isus a acceptat jertfa întrupării (aici a început jertfirea sau la începutul creațiunii?) știind că va aduce în „echipa” lui pe Adam „răscumpăratul”, pe Abel, cel care a fost gata să-și dea viața pentru fratele lui, pe Noe, credinciosul constructor, pe Avram, pe Moise, pe Ioan apostolul, pe mine… Nu știu ce a simțit, dar știu că nu I-a fost rușine să se numească om. Chiar dacă a fost fiul lui Dumnezeu nu a ținut neapărat să fie numit Învățător, deși avea tot dreptul, nu și-a lipit niciun afiș cu „Eu voi mântui lumea!”, nu le-a spus ucenicilor „doar voi veți fi mântuiți, pentru că ați umblat cu Mine trei ani și jumătate”… Isus nu a venit să divizeze omenirea, așa cum noi nu suntem chemați să facem din religie un alt motiv de împărțire a creștinismului, oricum, de nerecunoscut din pricina fărâmițării.

Iisus plange

Oare e chiar atât de greu de înțeles că e timpul să devenim oameni și să ne consumăm energia adunând laolaltă poporul lui Dumnezeu și mergând împreună spre casă? Bineînțeles, nu vorbesc aici despre ecumenismul oficial, pornit precum un bulgăre care nivelează totul în cale, începând cu conștiința! Vorbesc despre Isus, omul…

Paradisul, vis care fiecare om îl are înlăuntrul său – de Vincenzo Masini

Scrisoarea de mai jos am primit-o cu ocazia Paștelui catolic de la Vincenzo Masini[1] – fondator Prepos[2], coleg și prieten drag. Public traducerea ei, deoarece o consider importantă și prioritară în esența ei. Mă confrunt pe teritoriul Romaniei cu situaţii de multe ori dificile, dramatice și multe dintre ele sunt generate în mod inconștient de angoasa de moarte, angoasă despre care nu am primit niciodată vreo informaţie utilă, nu am fost educați, față de care suntem total inculți și care prin munca ei murdară ne poluează și ne condiționează viața zi după zi. În data de 9 octombrie 2012, când l-am sunat pe Vincenzo de la aeroport pentru a-l saluta, deoarece plecam spre Bucureşti, Vincenzo m-a înștiințat că tocmai îi fusese comunicat diagnosticul de cancer la vezică. În toată această perioadă ne-a demonstrat tuturor forța sa omenească în a-și destăinui frica, durerea și furia dar, mai ales, în a da un sens la tot ceea ce i se întâmplă. În scrisoarea din 21 octombrie ne informează că a învins furia scriind Confutația tezei psihanalitice precum că angoasa de moarte este generatoare de conștiință, în favoarea afirmării că nașterea conștiinței are loc datorită dezvoltării afectivității conștiente.[3]

Pentru mine această scrisoare are valoarea unei veritabile meditații, meditație care, așa cum dorește Vincenzo, doresc să o împărtășesc cu toți cei cu care, într-un mod sau altul, ni s-au intersectat căile vieții.

Cu speranță, Elisabeta Petrescu


vincenzo masini arrezoDragi prieteni Prepos,                           
Vreau să vă urez un Paște de adevărată Înviere.                                                              Este nevoie de noi, și am această certitudine într-o fază a vieții mele în care îmi apar în fața ochilor suferințe devastatoare în oamenii pe care îi întâlnesc în spitalele pe care sunt obligat să le frecventez.                                              Într-adevăr, este nevoie de foarte puțin pentru a stinge într-un om gândul angoasei, gând care cu timpul se materializează în el.

Îmi dau seama tot mai mult că anxietatea neinversată ajunge să trăiască, în mod permanent în sufletul oamenilor.                                                                                                 Îmi dau seama că am subestimat cât de important este să oferi cuiva un moment, chiar scurt, eliberat de acea angoasă.                                                                                                Poate credem că e inutil, deoarece angoasa, va relua apoi posesia acelei minți şi acelui corp, și așa ne înstrăinăm fără să înțelegem cât de important este să spunem „un cuvânt”. Nu este așa. Și spun asta pentru că știu și pentru că trăiesc acest lucru.                                    „Un cuvânt” autentic, gândit și studiat, exprimat cu profesionalism și iubire modifică semnificația a ceea ce se trăiește și operează în profunzime.                                            Rămâne în interior și se deschide către speranță.                                                                       În această perioadă am întâlnit situații extreme de boală, de deces, de eșec economic, de dorințe respectabile de sinucidere, de abandon, de dependență de jocuri de noroc, de droguri, de exaltări exagerate devenite nebunii lucide, de dizabilități, după care stări de vinovăție, dezamăgiri, mizerie economică și umană.                                                               Este perioada clienților mei cei mai „răi”și, probabil, deoarece aceste luni de suferință m-au deschis către acceptarea a multor dureri, mă simt mișcat de onoarea pe care aceste persoane mi-o fac, adresându-mi-se.                                                                                         Sunt, de asemenea, mândru de îndrăzneala mea în a mă deschide în faţa durerilor pe care le întâlnesc și pe care nu le las să îmi scape.                                                                     Întrebarea mea lăuntrică este întotdeauna: „Cum reușesc să schimb acest abis?” iar răspunsul aproape întotdeauna apare chiar și atunci când declar că „nu am ce să răspund”, iar celălalt simte că eu simt ceva pentru el.                                                                                 Cu ani în urmă am decis că, tot ceea ce vă explic acum, s-ar fi putut numi „Counseling” … și cred încă.                                                                                                                                           Aș dori să vă transmit tuturor această experiență pentru care am construit o formare, o profesie, chiar și o lege[4] și certificate în standardele UNI[5], dar esența este alta, mult mai mare, mult mai frumoasă și satisfăcătoare … năruirea, chiar și pentru un minut, a angoasei de moarte în cineva este sublim.                                                                                     Și nu contează suferința ce formă sau haină își asumă într-o mamă îndoliată, într-un antreprenor falit, într-o soție părăsită, într-un bipolar decompensat, într-un bolnav de cancer, într-o femeie borderline, într-un cuplu care se distruge cu propriile mâini, în nota proastă a unui student, în sentimentul de gol a unui om în vârstă …                                   Într-adevăr este de ajuns să folosești cu dragoste doar un cuvânt.                                     Într-adevăr, aș dori ca aceasta să fie misiunea Prepos, misiune care nu poate fi uitată și că aceste timpuri dificile servesc la maturizarea alegerilor din partea unei umanități conștiente și nu pentru îmbunătățirile organizatorice sau economice.                                     Cu cât suntem mai săraci[6], cu atât suntem mai fecunzi deoarece nu ne putem permite să stăm în continuare pe loc și să privim ceea ce se întâmplă …                                                 Cine s-a lăsat atins înlăuntrul său de către Prepos nu îi va mai putea lipsi iradierea afectivă care îmbrătișează această experiență, dimpotrivă va avea dorința să contamineze cu speranța angoasele pe care le întâlnește, va împărtăși bucuria ameliorări produsă în fiecare persoană.                                                                                                                                           De aceea, aș dori să trasmiteți urările mele tuturor pe care îi cunoașteți, care ne-au întâlnit pentru un moment, în cadrul unei lecții, unei conferințe, unui seminar, unui colocviu.

Învierea este tocmai doborârea angoasei și împărtășirea visului paradisului, vis care fiecare om îl are înlăuntrul său.

Vă îmbrățișez,

Vincenzo Masini


[1] Câte ceva despre Vincenzo Masini http://www.prepos.it/vincenzo_masini.htm (Nota trad.)

[2] Prepos – Prevenire è Possibile (www.prepos.it) se naşte şi se răspândeşte din 1993 pe întreg teritoriul italian. Este proiectul mamă a A PREVENI ESTE POSIBIL în România. (Nota trad.)

[3] Deocamdată în limba italiană, reprezintă materialul ultimei Consfătuiri naționale ținută de Prepos „IRADIEREA AFECTIVĂ”  în 16 și 17 februarie 2013 la Terni (Italia). (Nota trad.)

[4] Legea cu privire la profesiile nereglementate (în Italia) din 19 Decembrie 2012 (Nota trad.)

[5] Pe teritoriul italian normativa UNI este un document scris de către toate instituțiile care doresc să se confrunte în ceea ce privește competențele, abilitățile și cunoștințele pe care un profesionist trebuie să le aibă. În practică, clienții unui counselor, chiar și magistrații, vor fi în măsură să știe cine și ce este un counselor citind normativa UNI referitoare la Counseling. Odată elaborată, normativa UNI devine baza tehnică pe care este posibilă certificarea (Articolul „La legge è legge” de Emanuela Mazzoni din revista „Il Professionista delle Relazioni Umane” din 2 februarie 2013). (Nota trad.)

[6] Exprimările lui Vincenzo sunt inspirate din învățăturile creștine. În cazul de față readuce în prim plan una din Fericirile pronunțate de Iisus: „Fericiți cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăția cerurilor”. Sărăcia în cauză nu este un semn de mizerie chiar dacă timp de secole, această declarație a dat spațiu la diverse speculații și manipulări de tipul „Hristos iubește doar pe cei săraci„, dar divulgă o recunoaștere a condiției umane și a nevoii sale de Dumnezeu, celelalte fericiri urmând să fie angajamente a unei discipline interioare ale individului atras de către esența divină. (Nota trad.)