Categorie: COUNSELING SPIRITUAL

Năzuința spre perfecțiune de Marco Ferrini

Sentimentul de inferioritate nu este în sine patologic; se întâmplă să fie experimentat în timp ce contemplăm un abis, un vârf de munte sau splendoarea soarelui în zori.

Noi percepem limitele noastre, slăbiciunile noastre precum și incertitudinile noastre și nu suntem în măsură să ne ocupăm de aceste manifestări, așa cum nu putem compara puterea și vigoarea noastră cu puterea unui elefant, a unui taur sau cu viteza unei gazele.

Ceea ce devine patologic nu este altceva decât competiția care poate stârni sentimentul de inferioritate.

Acest sentiment induce o serie de comportamente reactive și automate ca și constrângerea de a deveni narcisiști sau inhibați și deprimați. În primul caz se formează, prin compensare, un fel de sindrom de superioritate și încercarea ulterioară de a se dori să se exceleze, devenind critici către persoanele care trăiesc mai bine, care sunt mai capabile sau productive sau obiect de o mai mare atenție.

În al doilea caz sensul de inferioritate creează o astfel de inhibare încât persoana devine în mod progresiv din ce în ce mai introvertită, până aproape de a se anula.

Care este atitudinea sănătoasă pentru a putea evita aceste două poziții extreme?             Curajul imperfecțiunii.

ORO di Franco Giannelli

Să năzuiești spre perfecțiune fără să pretinzi vreodată că ai ajuns, să mergi pe calea desăvârșirii fără să demonstrezi cu orice preț că o urmezi, alimentând viziunea sănătoasă a unor noi etape care trebuiesc realizate și a unor proiecte noi, astfel încât să fim conștienți de faptul că perfecțiunea este într-adevăr o realitate ideală iar atunci când este urmărită oferă mai devreme sau mai târziu primele fructe.

www.marcoferrini.net

Traducere de Elisabeta Petrescu

 

Despre Iubire: Dilige et quod vis fac de Elisabeta Petrescu

Sfântul Augustin spunea: Iubește și fă tot ce vrei.
A acționa cu iubire sau în numele iubirii înseamnă că ai prezent înlăuntrul tău îndemnul la responsabilitate față de tine dar și față de aproapele tău. Părintele (presupunem că este și matur, nu doar adult), poate dojeni copilul său, îl poate trage de urechi, e clar că gestul este un gest de iubire. Un counselor (persoana calificată în „artizanatul” relațiilor umane), un educator poate să aibă acțiuni aparent neplăcute clientului, client care de multe ori nu citește realitatea înconjurătoare decât cu ochii logicii simple, imediate și autojustificante. Uneori, amabilitatea, cumsecădenia, pot fi acțiuni lipsite de iubire dar pline de interes egoic (ex. negustorul față de client, personajele publice față de admiratori), interes în care capriciul, sentimentalismul devin manipulatoare și indicatoare de străzi false, lipsite de orizont.
Garanția și valabilitatea acțiunii este doar iubirea pe care o ai, o trăiești (a nu se citi „demonstrezi”) față de aproapele tău, fie el copilul tău, client, vecin, contact fb, etc. iar iubirea se dilată proporțional cu propria conștiintă și nu cu timpul, factor important dar de fundal.
Fără promovarea, dezvoltarea conștiinței de sine nu se schimbă nimic în jurul nostru, dar se consolidează improvizaţia, iresponsabilitatea, obsesia unei idei sclavă unui bine aparent dar otrăvitor în esenţă, fanatismul cauzelor pierdute, aroganţa ca lipsa unei inteligenţe sensibile, gratuitatea unui altruism necalificat, iresponsabil, înșelător și periculos, simpatii care rezonează în tonuri minore, indiferenţa ca și consecinţă a unui surplus de autoînduioșare, lipsa unei sensibilităţi inteligente și generoase, capabilă să susţină VIAȚA – proiect drag tuturor celor care nutresc un dram de dragoste pură de sine și de aproapele lor.
Susținătorii protagonismului (propriu sau a altora) sunt cei care dezvoltă sfera capriciului „pot/trebuie să fac ce vreau”, stradă de multe ori inconștientă, presărată de mulți „eu” îndărătnici, narcisiști și încăpățânați. De fapt, sfera capriciului contribuie la devalorizarea şi depersonalizarea individuală produsă de către, de acum destul de îndepărtată „industrie culturală”, care a produs omul ca şi o fiinţă generică, lipsită de conştiinţă individuală şi de iniţiativă morală autonomă, în concluzie uşor de manipulat.
E mai comod, aparent, să se prefere oceanul ignoranţei/necunoașterei din partea așa zisului om slab dar și a zisului om puternic. Cel slab cu scuza că nu poate (nevoile primare îl trag de pantaloni), cel puternic cu scuza că are altele de făcut (pură agitație fără sens dar care trebuie să îi consolideze falsa imagine de sine) și astfel cel de lângă noi se va revela un om eliminat ca şi conştiinţă de sine care nu coboară niciodată în profunzimea sa pentru a găsi propria sa umanitate şi autorealizarea sa ca persoană autonomă.
În numele iubirii orice transformare este posibilă, dar totul pleacă de la fiecare individ în parte, dealtfel nimic nu este brusc, nimic nu se întâmplă dintr-o dată.

Atunci, în numele iubirii, așa cum azi mă întreba în privat un contact fb, poţi să faci ce vrei, dar nimănui nu îi vei face rău.

Sant'Agostino

Voința și iubirea de Marco Ferrini

Iubirea și voința pot apărea, din punct de vedere substanțial, ca doi poli în antiteză, deoarece, de obicei, sentimentul de iubire este învăluitor, magnetizant, atrăgător, în timp ce caracteristicile voinței sunt afirmarea, separarea, uneori autoritarismul. Prin urmare, la prima vedere, dragostea și voința pot apărea ca diametral opuse. Dar pentru o iubire sănătoasă, pe cât de înțeleaptă pe atât de puternică, nu este suficient o bună predispoziție afectivă: trebuie dezvoltată atenția, sensibilitatea, toate calitățile necesare pentru menținerea unei relații sănătoase și în continuă creștere cu semenii noștri și îndeplinirea în mod corespunzător și cu succes a oricărei alte iniţiative umane.

În cazul în care voința se armonizează cu iubirea prin exprimarea excelenței, adică a Iubirii divine, Iubire pentru Creație, Creature și Creator, atunci se va avea o perfectă sinergie constructiv-evolutivă care va face ca orice relație să fie plină de bucurie și de durabilă satisfacție.

Voința și iubirea

www.marcoferrini.net