Categorie: DICȚIONAR DE PERETE

Știați că un ciclu de counseling…?

Ciclul de counseling[1]

evolutieRecentele achiziții ale cercetării cu privire la psihoterapie și comparațiile acesteia, în special activitatea lui Proshaska[2], au demonstrat eficacitatea majoră (vezi cost / beneficiu) în terapiile pe termen scurt, cu referirea apicală la a douăsprezecea sesiune. Cu alte cuvinte, se pare că procesele de schimbare pot interveni în mod eficient în această sesiune sau să fie în mod progresiv mai dificil de activat. Conceptul este de mare importanță pentru counseling care trăiește pe baza proceselor de consultare concentrate în dimensiunile relativ scurte de timp eficiente ciclurilor de schimbare: între 40 de zile și șase luni. Cele 40[3] de zile sunt timpul minim de permutare (Postul Mare, Ramadan, carantină, doliul riguros[4], etc. sunt rezultatele antropologice acestui proces) în timp ce cele șase luni reprezintă timpul pentru implementarea unei schimbări. În acest interval de timp se poate situa un ciclu de ședințe care, după cum sugerează Malan[5], se încheie cu realizarea chiar și parțială a obiectivelor și se întrerupe, reluând după timpul pe care clientul îl dorește într-un alt ciclu. Acest al doilea ciclu, sau un al treilea, poate să înceapă de asemenea chiar imediat, după încheierea celui precedent în cazul în care clientul dorește, chiar dacă este de preferat să aștepte cel puțin epuizarea bioritmului semestrial pentru relansarea într-un alt curs. Avantajul ciclurilor, chiar repetate de mai multe ori, este acela că nu generează nici o formă de dependență și că nu se percepe din partea clientului nici o formă de abandon.

schimbare


[1] DIZIONARIO ESSENZIALE DI COUNSELING RELAZIONALE E PERSONOLOGICO – Staff PREPOS, 2012, Editore MONTAG

[2] James O. Prochaska (1943) este profesor de psihologie și director la „Cancer Prevention Research Center” de la Universitatea din Rhode Island.

[3] Reprezintă momentul concluziv a unui parcurs, parcurs care readuce în fața unui nou început deoarece, drumul parcurs cu sinceritate, inteligență și atenție redeschide o nouă strada.

[4] Este prima perioadă de doliu care se caracterizează prin sobrietate și care poate să corespundă din punct de vedere emoțional fazelor de șoc, negare și/sau furie, faze care pot continua prin intercalare și după doliul riguros.

[5] David Malan renumit psihiatru și psihoterapeut, membru al Societății Psihoanalitice Britanice

II. DICȚIONAR DE PERETE / CȂTE CEVA DESPRE RELAȚIE ṢI ALTE ACARETURI – în grija lui Elisabeta Petrescu


Dialogicitatea[1]
– un dialog este posibil atunci când există lucruri de spus și există un context în care se pot spune. Diada (sau grupul) dialogic reușește să discute despre orice, fără litigii sau să disperseze relația și fără să se îndepărteze unul de celălalt. Chiar și în fața atitudinilor sau opiniilor cele mai divergente este în măsură să facă distincția între cuvinte și fapte și să combine afecțiunea cu stima. Este antidotul evitării (vezi evitarea): fiecare se pune în joc fără tensiuni. Persoanele nu exprimă emoții impresionante și nici nu își permit să fie induse în eroare de manifestări ostentative, aparescente.

Distincțiaa. acea caracteristică care face ca o persoană să emeargă pentru o anumită proprietate. b. una dintre caracteristicile delirantului[2] care-l diferențiază de alte idealtipuri. Atunci când această distincție își asumă aspectul de snobism / descalificare față de alții, delirantul riscă izolarea. Distincția atrage invizibilul[3] prin recunoaștere, trezește interesul din partea adezivului[4] și angajează dialogicitatea.

Echivocul[5] – În general, există echivoc în comportament atunci când acțiunile nu sunt sinergice și orientate către același scop sau, în cazul în care sunt orientate către același scop, sunt efectuate în momente diferite și cu logici diferite sau exprimate cu emoții diferite. În echivoc nu se pot suprapune experiențele deoarece ceea ce se comunică în cuvinte are origine în stări mentale neexprimate. Nu este, așadar, înțelegere în realizarea activităților și a angajamentelor și în exprimarea energiilor revărsate de-a lungul unor binarii care nu se întâlnesc niciodată. O pereche (sau un grup) se confruntă cu o situație echivocă atunci când în interior nu este o înțelegere stabilă și o configurație definită, rezultatul alegerilor comune și acordate. Echivocul duce la căderea încrederii, la neîncredere, la controlul comportamentului altuia care vizează satisfacerea propriilor interese egoiste. De aceea, echivocul de multe ori se fixează în comportamente repetitive.

Evitarea[6]evitarea se datorează imposibilității de a împărtăși experiențe emoționale similare, dar în mod diferit asimilate și produce o distanță de indiferență. Diferența dintre sensibilitate și emotivitate consistă în profunditatea interioară total diferită atinsă de o experiență. Persoana sensibilă este invadată de emoțiile care le experimentează, persoana emotivă reacționează cu rapiditate în comportamentul său exterior fără a absorbi în profunzime emoțiile trăite. Persoana sensibilă se prezintă ca inhibată și jenată, persoana emotivă apare dezinhibată.

Intelectul a. Facultate esențială a naturii umane care acționează ca și cunoaștere discriminantă. Această cunoaștere poate ajuta la descoperirea că adevărata natură a lucrurilor este diferită de aparențele lor schimbătoare. Proprietatea sa intuitivă reușește să surprindă esența care este în interiorul lucrurilor și a evenimentelor. b. Instrumentul preferat al delirantului care se alimentează cu idei, concepte, intuiții, conexiuni. Intelectul armonizat are capacitatea de a unifica contrariile (a se vedea procesul de recunoaștere). Când intelectul intră în dialog cu afectivitatea readuce ființa în gradul de a descoperi noi nivele de libertate și de conștientizare (vezi procesul de dialogicitate).

Meditația – sistem tradițional complex de activare a contactului cu sine. Se referă la o activitate care implică corpul, mintea și spiritul. Adesea se referă la contactul între om, natură și cosmos. Este utilizată în multe tehnici tradiționale de căutare de sine. În yoga este o consecință a concentrării care, încă discontinuă și superficială, cedează locul fluxului constant și continuu al conștientizării față de obiectul meditației. Meditația pregătește contemplarea în care există o fuziune completă cu obiectul meditației.

Opoziția/opoziții[7] – se înțelege relația/relațiile care determină crize în cadrul grupurilor și a cuplurilor. Nu neapărat sunt origine de conflicte.

Protocolul – nu este contemplat în counseling deoarece determină o contradicție. Protocolul promovează etichete rigide, cerimonii fixe și reguli convenționale, counseling-ul eliberează persoana de măști construite de-a lungul anilor, prin originalitate, personalizând în funcție de nevoile clientului orice intervenție de counseling.  Însăși acordul între counselor și client este lipsit de protocol căci întâlnirea lor se desfășoară în interiorul unei dimensioni umane, paritare, în care orice tentativă de „a recita” a clientului este defilată tocmai pentru o bună restabilire a relațiilor clientului cu sine, cu familia, cu ambientul. Eventualele noi  reguli de conduită create pe tiparul clientului pot fi tranzitorii și au o orientare educativă, evolutivă, ele nepromovând formalitatea dar au rolul de a penetra pentru a scoate în evidență esența, adevăratul său profil profund uman și personal.

Recunoașterea[8] – este procesul prin care o persoană descoperă în celălalt aceleași experiențe trăite, chiar dacă traseul descoperirii este absolut diferit. Unul ajunge la recunoaștere printr-un proces intuitiv, înțelege ceea ce celălalt vrea să spună că trăiește, celălalt simte și își însușește unda emoțională care mișcă pe primul și o face proprie. Este antidotul echivocului, în sensul că permite o înțelegere profundă a mișcărilor interne, ale aspirațiilor, visurilor și întâlnirii valorilor fiecăruia.

Respirația – proces fiziologic prin care un organism viu este alimentat cu aer din exterior prin intermediul anumitor organe. Acest act se caracterizează prin profunzime, ritm, alternanță și timp. În tehnicile de counseling, în funcție de abilitățile în tehnici de respirație (set de practici care vizează gestionarea și armonizarea inspirației, expirației și reținerea respirației) ale counselor-ului, are funcția de a dezvolta capacitatea empatică.

Altele…

https://apreveniesteposibil.wordpress.com/2012/09/20/dictionar-de-perete-de-elisabeta-petrescu/

https://apreveniesteposibil.wordpress.com/2012/10/18/i-dictionar-de-perete-cuv%C8%83ntul-in-counseling-de-elisabeta-petrescu/


[1] DIZIONARIO ESSENZIALE DI COUNSELING – 2005 Editrice: Prevenire è Possibile

[2] Vezi articolul “Ideal-tipul sau fenomenologia unei emoţii” (16 ianuarie 2012)

[3]Vezi articolul “Ideal-tipul sau fenomenologia unei emoţii” (16 ianuarie 2012)

[4] Vezi articolul “Ideal-tipul sau fenomenologia unei emoţii” (16 ianuarie 2012)

[5] DIZIONARIO ESSENZIALE DI COUNSELING – 2005 Editrice: Prevenire è Possibile

[6] DIZIONARIO ESSENZIALE DI COUNSELING – 2005 Editrice: Prevenire è Possibile

[7] DIZIONARIO ESSENZIALE DI COUNSELING – 2005 Editrice: Prevenire è Possibile

[8] DIZIONARIO ESSENZIALE DI COUNSELING – 2005 Editrice: Prevenire è Possibile

I. DICȚIONAR DE PERETE / CUVȂNTUL ÎN COUNSELING – de Elisabeta Petrescu

Citiți mai întâi https://apreveniesteposibil.wordpress.com/2012/09/20/dictionar-de-perete-de-elisabeta-petrescu/

Armonia (principiul armoniei) – se realizează cu dobândirea cunoașterii propriei naturi și a propriei personalități, precum și gestionarea limitelor lor în coordonare cu realitatea înconjurătoare. Traseele sunt multiple: armonizarea minții prin meditație; suprapunerea simultană a emoțiilor interne și externe, acordul lor reciproc și funcționarea lor în cadrul unui sentiment comun; crearea disponibilității continue în relația minte / corp.

Conștiința de sine – a. este înțelegerea procesului de conștientizare.  b. un set de experimente examinate de propria cunoaștere discriminantă canalizate cu determinare în dezvoltarea interioară (de sine).

Coeziunea – a. Modalitate relațională a adezivului[1] care se explică prin alăturarea caracteristicilor similare ale propriului eu sau a altora distincte între ele. b. este rezultatul unei fructuoase dialogicități. După o adezivitate care asamblează două limbaje diferite chiar divergente într-o atmosferă de afecțiune și stimă, descoperim forța exercitată de către afinitatea electivă între adeziv și delirant[2]. c. este efectul unei disponibilități eficiente: generozitatea efervescentului[3] și loialitatea adezivului găsesc o nouă dimensiune în relația lor, o încredere profundă și reciprocă.

Convingerea – a. Opinie care poate aluneca în certitudine și apoi în prezumție, oricum toate încercate pe planul mental dotat de rațiune și de capacitate de analiză a fiecărei experiențe trăite. b. unul din instrumentele de defensivă ale avarului[4]; motiv de acțiune pentru rumegător[5].

Desfătarea – a. împlinirea unei plăceri trăite.
b. Sentiment real de satisfacție și mulțumire interioară. Acest sentiment, dacă este împărtășit, creează premisa unei relații cu celălalt / alții. Acesta poate fi de natură fizică, intelectuală sau spirituală. Urmând exemplul lui Paolo Mantegazza plăcerea este scânteia și desfătarea este flacăra.

Imaginea – reprezentarea exterioară a unei persoane, variabilă în funcție de timp, loc și circumstanță; apariția unei persoane în ochii altuia; se referă la aspect, la exterioritatea persoanei, de asemenea la modul de a se propune într-o relație. Informațiile care se primesc din limbajul vizual al imaginii pot fi legate de cele mai importante aspecte ale personalității și prin urmare tipologiilor de personalitate. O imagine poate să inducă un anumit tip de relație. Ea poate să asume valori evocatoare, simbolice, reprezentative, semnificative în comunicarea non-verbală. Așa cum în teatrul grec masca servea ca și cutie de rezonanță pentru a amplifica vocea și pentru a restitui audibil dialogul, imaginea unei persoane poate să ranforseze anumite caracteristici și să influențeze într-un anumit tip de relație.

Inerția – a. Este rezistența internă care o persoană o manifestă în fața evenimentelor de diferite tipuri. Apare la exterior ca o stare de repaus, dar liniaritatea și uniformitatea sa alunecă în indiferență și / sau amorțeală.
b. Aceasta este una dintre caracteristicile neevoluate ale apaticului[6], sursă de imobilitate și / sau lipsă de motivație. Este rezistența pe care el o opune din obișnuință în intervenția voinței proprii sau a altuia. Inerția este un mod de a se preda din partea apaticului care nu schimbă situațiile care îl fac să se simtă în disconfort și obosit. Crește odată cu trecerea timpului, în mod proporțional cu demotivarea sa, făcând apaticul din ce în ce mai mult incapabil să acționeze. În prezența apaticului inert, rumegătorul poate să își potolească furia, sau, după o pauză, să găsescă momente de calm.

Înțelegerea – a. unul din instrumentele operaționale ale delirantului cu ajutorul căreia studiază lumea înconjurătoare. b. Un ansamblu de explicații, reflecții și considerări care conferă subiectului dreptul de a cunoaște conținutul unei relații în interiorul acesteia cu ajutorul proceselor de investigație, deducție sau intuiție.

Naturalețea – Este capacitatea unei persoane de a trăi și de a exprima gândurile sale prin cuvinte și comportamente cu simplitate, autenticitate și genuinitate fără ficțiuni și artificii.

 

Sensibilitatea – a. Aceasta este facultatea de a percepe prin simțuri diferite stimulii externi sau interni. În counseling sensibilitatea unei persoane se măsoară în capacitatea de a găsi contactul profund cu sinele său, este coarda vibrantă în cunoașterea de sine și a propriilor experiențe de viață.              b. Aceasta este una dintre caracteristicile invizibilului[7]. Sensibilitatea invizibilului involuat riscă să îl facă să gliseze de la suferință la durere după care la anihilare; pentru invizibilul evoluat sensibilitatea este ajutorul delicat în realizarea a două valori fundamentale, cum sunt smerenia/modestia și împărtășirea (în sensul partajării).

Spontaneitatea – Derivat al adverbului latin sponte (în mod voluntar). Aceasta este capacitatea unei persoane de a acționa cu franchețe prin liberă decizie și voință; vioiciune, promptitudine. Asociat de multe ori cu termenul de naturalețe, spontaneitatea are o coordinată temporală pe când naturalețea se dezvoltă pe coordinatele interioare și profunde ale ființei umane.

Yoga – Este divulgată în Occident ca și o foarte veche disciplină de origine indiană, utilă pentru intrarea în contactul cu sine și îmbunătățirea relației cu sine, ceilalți și mediul. Traducerile termenului sunt multiple și variate, dar cea mai celebră este cea de uniune, conexiune, relație care o apropie de sensul și scopul counseling-ului relațional. În forma sa clasică, Yoga reprezintă una dintre cele șase școli ortodoxe ale filozofiei hinduse. Este important că cele șase școli (doctrine) nu se pot contrazice, dar ele trebuie să se completeze și să se clarifice reciproc: această amprentă poate face ca Yoga să fie încă un instrument foarte eficient încă în timpurile moderne. Flexibilitatea termenului face ca acesta să traverseze timpurile istorice fiind în măsură să asume de la forme religioase în cele mai vechi timpuri, până la comprehensiunea corporală, exigența lumii actuale.


[1] Vezi articolul “Ideal-tipul sau fenomenologia unei emoţii” de Elisabeta Petrescu (16 ianuarie 2012)

[2] Idem

[3] Idem

[4] Idem

[5] Idem

[6] Idem

[7] Idem

DICȚIONAR DE PERETE – de Elisabeta Petrescu

Călătorind în ploaia de cuvinte a internetului observ că multe au luat sensuri noi sau au fost „corupte”, „mistificate” creând echivocuri deloc indiferente în comunicarea verbală și nu numai. Sunt counselor și îmi este drag cuvântul, unul din instrumentele mele de zi cu zi. Cuvântul țese, construiește, lovește, creează, însuflețește, liniștește, susține, alintă, seduce, înspăimântă, urlă, pedepsește, dojenește, îndepărtează, demotivează, insinuează, creează noi alianțe…

Ca unitate de bază a vocabularului are propietatea să intre în structuri lingvistice atât în calitatea sa de formă cât și de conținut, dar, el posedă și o altă proprietate subtilă care constă în fibra sa emoțională care se respiră prin însăși articularea cuvântului. Timpurile de astăzi regăsesc ființa umană complexă nu atât din punct de vedere ale diferitelor sale abilități cât datorită complicării experiențelor sale în lume, în familie și cu sine. Delegăm cuvintelor un sens care nu le mai aparține sau le împopoțonăm de noi elemente fără cunoștiință de cauză. Simplu, primitiv, derivat, compus, sonoritatea lui intitulează o stare, declină un gând, consolidează un caracter, plămădește destine.

De aceea, propun un mic dicționar în care cuvântului îi este recunoscută și ultima sa propietate și anume aceea de fibră emoțională, un dicționar în care încerc să justific potența sa în counseling-ul relațional unde cuvântul formeaza un text, participă la un context dar vibrează în subtext.

Dacă aveți idei, explicații care depășesc teoriile teoretice dar care sunt compatibile cu activitatea socială desfașurată de counselor și doriți să contribuiți la acest dicționar, puteți trimite propunerea la elisabetapetrescu@prepos.com

Propunerile evaluate compatibile cu cerința exprimată vor fi publicate pe blogul https://apreveniesteposibil.wordpress.com/

 Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte / lungi, sticloase, ca niște dălți ce despart / fluviul rece în delta fierbinte, / ziua de noapte, bazaltul de bazalt.” (Nichita Stănescu)