Categorie: Întrebări și răspunsuri

REPETITA IUVANT – despre counseling, counselor și persoană de Elisabeta PETRESCU

[1]Omul și locul

Omul sfințește locul și timpul pe care îl ocupă. Cel puțin așa era până acum. Timpurile moderne au lansat, după revoluția industrială a lui Taylor și Ford, un nou mod de a gândi și anume că omul valorează cât consumă, deci locul este subiect exploatat, iar timpul trebuie să fie eficientizat. Sacralitatea timpului și a locului a fost atinsă, violată, lipsită de respect. Ființa umană nu mai este un potențial care onorează viața, dar o populează și o consumă într-o strânsă competiție cu semenii săi, însă urma scapă turma…                                         Industria și proletariatul au în comun banda de montaj ca loc de sacrificiu al timpului care odată era petrecut cu familia și reformularea unei conștiințe care acompaniază eficientizarea producției cu depersonalizarea individului. Artizanatul, care are valoare în însăși identitatea sa, dispare ca ineficient, rezistă ca și demodat, dar tocmai supraviețuirea lui trebuie să fie încă surprinsă și relansată în viața de zi cu zi.

Artizanul relațiilor umane

Educația nu este un mijloc sau un obiectiv care se produce sau se cumpără iar parametrii săi nu sunt obiectivi, dimpotrivă ea trebuie personalizată în funcție de individ. Educația este o artă și ca atare în „mâinile” counselor-ului devine creativitate, meșteșug. De aceea, o definiție detaliată a celui care profesează counseling poate fi aceea de artizan al relațiilor umane.
Counselor-ul – artizanul relațiilor umane pregătește persoana pentru „uzul” cotidian în propria relație cu sine, cu familia, cu locul de muncă, cu ambientul, îmbunătățește calitatea vieții prin activarea unui proces de cunoaștere de sine și a relațiilor intra-personale, importante puncte de plecare pentru crearea unui suport solid a unei noi colectivități de persoane.                                                                                                                                   Counselor-ul este acel instrument uman care favorizează dezvoltarea umanităţii clientului. Counselor-ul operează prin relații de afinitate sociosolidală cu clientul; el devine ceea ce clientul are nevoie cu scopul de a dezvolta acele dimensiuni umane încă necunoscute sau critice pentru client. În funcţie de stilul său de lucru, a teoriei de referință și a activităţii sociale, counseling-ul relaţional nu este o activitate psihologică. Counseling-ul relaţional decretează existența raportului de ajutor interpersonal cât mai paritar posibil, determină existenţa unei atitudini afective faţă de celălalt, tinde la extinderea conștiinţei clientului.

Moment de criză

În acest moment istoric de criză economică nu ar fi cazul să ne întrebăm că dacă această materialitate este bolnavă, suferindă e poate pentru că adevărata criză vine dinlăuntrul nostru, acolo unde cândva o legendă spunea că zeii au ascuns divinitatea? Chiar suntem ceea ce producem sau ceea ce mâncăm, ceea ce consumăm? Cred că mult înainte de toate acestea suntem o lume de relații subtile, dense care trebuiesc reatinse, revitalizate și retrăite. Tot restul sunt straturi grosolane care ne fac decor în filmul vieții noastre. Deci, dacă credeți că ceva trebuie să se schimbe, atunci vin spontan întrebările: Cum să construim relații evolutive și pline de satisfacții? Cum să gestionăm gânduri, emoții și sentimente pentru ca să experimentăm bucurie și iubire? Atunci când avem tendința să creăm continuu conflicte din cauza propriilor condiționări, atunci suferim din cauza incapacității de a aduce armonie în relații. Dificultățile relaționale vehiculează un mare bagaj de suferință și solicită costuri din ce în ce în exces. Dimpotrivă, relațiile bune, sănătoase, reprezintă un mare patrimoniu în domeniul bunăstării, iar costurile lor sunt reduse sau nule.

Pasajul esențial de la individ la persoană                                                                                       Dacă individul reprenzintă un ansamblu de caracteristici care îl diferențiază sau îl identifică de/cu un alt individ/masă de indivizi, persoana nu poate fi înțeleasă și traită decât în relație, atributele ei specifice fiind date de interacțiunea cu mediul social.           Persoană vine din latinescul persona care reprezenta o mască de lemn purtată de către actorii Greciei antice și ai Italiei. Trăsăturile sale erau exagerate pentru ca spectatorii să deducă ușor caracterul personajului interpretat, iar gura măștii era confecționată astfel încât permitea ca sunetul vocii să fie ranforsat. Până aici, aparent, nimic în comun cu argumentul counseling, dar dacă încercăm să intrăm în sensul termenului de persoană, atunci observăm că de fapt înseamnă o capacitate de relație şi o deschidere către celălalt și pentru a o promova în cotidian, persoana trebuie să fie ireductibilă contextului material şi fizic – biologic, de care este bine caracterizată. Citez pe colega Rita Gherghi: „Persoana este o unicitate spirituală care are nevoie de corpul său pentru a comunica şi a acţiona în viața de zi cu zi, o spiritualitate care se manifestă prin intermediul corpului său, cu care devine un tot unitar. Astăzi este tot mai necesară centrarea studiului privind persoana, iar vechea idee a filosofiei grecești de a se centra pe individ ca să-l ajute să se transforme în persoană trebuie din nou să emeargă pentru a ajunge într-o zi să ilumineze inima omului. Counseling-ul relațional a redescoperit această valoare enormă și cred în mod ferm că persoanele care au credinţă în această valoare trebuie să muncească pentru ea, pentru că acest lucru înseamnă să contribui pentru binele societăţii şi a calităţii vieţii. Drumul este lung şi cu siguranţă deloc uşor, dar merită efortul pentru realizarea acestei valori.”

Dialog 50x70

[1] Articolul prezent este extras din interviul publicat pe http://libersaspun.3netmedia.ro/?p=16783

Întrebări și răspunsuri /12 ianuarie 2014

12 ianuarie 2014Întrebări și răspunsuri

Întrebări… 

«Mă regăsesc de foarte multe ori în situația în care spun un „da” ezitant în loc să spun un „nu” care să-mi aducă liniștea. Mă gândesc că poate mai există o cale acolo unde este de multe ori evident că drumul este închis. Asta înseamnă că nu am tăria necesară să întorc spatele unui prezent cu care m-am obișnuit și să încep altceva ce nu cunosc și de care îmi este frică?

Și de ce/de cine îmi este frică? Cred că după un studiu recent făcut printre români cei mai mulți se tem de boală/singurătate/sărăcie. Și mie îmi este frică de toate acestea. Vouă nu vă este frică? Cum scăpați de taoate aceste gânduri? Poate că ținându-ne mintea și timpul ocupat cu tot felul de îndatoriri/hobbiuri/preocupări. Aceasta să fie soluția să ne găsim liniștea, pacea? Dar bucuria cum o putem dobândi?? Cum putem să plutim în loc să mergem, să cantăm în loc să vorbim, să strălucim în loc să facem umbră pământului. Voi cum faceți să obțineți aceste trăiri?»

Luiza F. (Galați)

 

…și răspunsuri

Dragă Luiza, acest răspuns este împărtășit și de către Giancarla, autoarea articolului „Spre cucerirea unui NU … pozitiv”, (https://apreveniesteposibil.wordpress.com/2013/12/14/spre-cucerirea-unui-nu-pozitiv-de-giancarla-mandozzi/) căreia i-am tradus comentariile/întrebările tale.

O persoană care își face astfel de întrebări este deja o persoană care a intrat într-un proces de maturitate și nu doar de adultitate, acesta din urmă fiind doar un simplu proces fiziologic care, dealtfel, ne privește pe toți.

DA-ul ezitant, de multe ori, crea falsa cumsecădenie și confirmă brazdele așteptării celuilalt, brazde în care stăm din ce în ce mai incomozi. A avea curaj de a spune un simțit și profund NU, nu înseamnă a nu avea frică. E falsă ideea că frica are ca antidot curajul. Curajul conștient, sănătos, vine din inimă căci viața este o continuă alegere între frică și iubirea de aproapele nostru. „Coraticum” (lat.) sau „cor habeo” (lat.) este o virtute umană, „courage/agir avec le coeur”…

A recunoaște frica poate fi începutul procesului de responsabilitate, proces care conturează maturitatea individului. Dacă frica paralizează, devine maniacal obsesivă, deprimă, atunci poate e cazul ca persoana să se adreseze unui profesionist care să îi identifice ajutorul real, specific, iar acest lucru se poate face printr-un contact direct, protejat de alte contaminări de gândire. De aceea, în cazul counseling-ului, dialogul, prin definiție, privește doar diada client-counselor și nu client-public.

Frica obsesivă de boală este rezultatul unei identificări cu doar ceea ce reprezintă fizic individul. Astfel, devine vitală redescoperirea unei baze spirituale, bază care nu se întemeiază nici imediat și nici prin exersarea mecanică a unor rituri. Singurătatea poate fi privilegiul regăsirii de sine, dar, dacă acest sine are doar o delimitare corporală, deschiderea și antrenarea individului pentru descoperirea unui sine spiritual, profund, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, devine un obiectiv prioritar. Sărăcia… chiar suntem ceea ce avem? Dar cine suntem cu adevărat?

O viață fericită nu este o viață exaltată, este o viață plină de spirit interior. Atunci, acest spirit, ilumină, cântă, plutește căci nu este singur. Pentru mine, din propria simțire, aceste trăiri au lumina și claritatea dăruite de Domnul Iisus.

Oricum, fiecare are libertatea să își descopere propriul gust spiritual, gust fără de care viața rămâne doar filmul unor trăiri exterioare.

Elisabeta Petrescu